Plutarh relatează că Pirus, regele Epirului, a reuşit să-i învingă pe romani în două bătălii, dar cu pierderi atât de grele încât ar fi exclamat: „Încă o victorie ca asta şi suntem pierduţi!”. De atunci, expresia „victorie à la Pirus” este întrebuinţată pentru a desemna o situaţie în care un succes aparent pregăteşte terenul pentru dezastru.
Această expresie mi-a venit în minte când am aflat despre decizia Curţii Con-stituţionale de a respinge o parte din propunerile Guvernului cuprinse în pachetul de austeritate fiscală. Pentru că victoria celor ce contestau măsurile propuse de Guvern pregăteşte terenul pentru adâncirea unei crize din care vom pierde cu toţii, inclusiv pensionarii care au câştigat o bătălie. În ultimele 24 de ore evenimentele s-au precipitat deja. Pieţele financiare au reacţionat imediat, presiunile în sensul devalorizării leului s-au intensificat încă de vineri, după anunţul privind decizia Curţii, şi vor continua în zilele următoare. Fondul Monetar Internaţional şi-a anu-lat şedinţa programată pentru 28 iunie, în care urma să se aprobe eliberarea urmă-toarei tranşe a împrumutului către România, iar acordarea acestei tranşe este pusă sub semnul întrebării. Agenţiile internaţionale de rating au făcut prime-le comentarii îngrijorătoare privind con-se-cinţele unei întreruperi a acordului cu FMI, iar creşterea costului asigurării riscului pentru creditele acordate României va limita capacitatea Ministerului de Finanţe de a se împrumuta pe pieţele externe şi va duce la mărirea ratelor dobânzilor pe piaţa internă. Şi toate acestea nu datorită unor manevre malefice ale „speculatorilor” de pe pieţele financiare internaţionale, ci pentru că devine evident faptul că, în lipsa controlului asupra deficitului bugetar, România poate avea dificultăţi în rambursarea datoriilor deja contractate.
„Planul B” care se discută acum de către Guvern implică creşterea impozitelor şi taxelor şi va avea drept consecinţă creşterea preţurilor, reducerea veniturilor reale şi a cererii de consum, care va comprima şi mai mult activitatea economică şi va creşte şomajul. Reducerea pensiilor se va realiza astfel pe alte căi, prin reducerea puterii de cumpărare, fără ca de această dată Curtea Constituţională să mai poată să intervină!
Decizia Curţii Constituţionale din România constituie un caz extrem de interesant, nu doar din punct de vedere juridic, ci şi din perspectivă economică. Există în lume două sisteme de stabilire a pensiilor. Unul dintre acestea, cunoscut ca sistemul de „contribuţii definite”, stabileşte cât trebuie să plătească o persoană pe parcursul vieţii active drept contribuţie la fondul de pensii; nivelul pensiei rezultă din mărimea fondului acumulat şi valorificat prin investire în decursul timpului şi nu există o garanţie explicită sau implicită cu privire la nivelul pensiei.
În România şi majoritatea ţărilor europene predomină cel de-al doilea sistem, al „beneficiilor definite”, în care nivelul pensiei este calculat pe baza unei formule oarecare şi este astfel implicit garantat. Fondurile pentru plata pensiilor provin, în general, din contribuţiile plătite de salariaţii activi (plăţi din încasări), iar în cazul în care încasările sunt insuficiente, sponsorul sistemului – în cazul nostru, statul – are obligaţia de a suplimenta fondurile din alte resurse pentru a-şi respecta obligaţiile asumate. Decizia Curţii Constituţionale nu a făcut decât să confirme logica acestui sistem.
Ea scoate însă în evidenţă problema de fond a sustenabilităţii sistemelor de beneficii definite. Pe măsură ce creşte durata de viaţă, iar natalitatea scade, raportul între pensionari şi persoanele active, care alimentează prin contribuţiile lor fondul de pensii, se deteriorează, adâncind, în consecinţă, deficitul sistemului de pensii. Statul trebuie să preia finanţarea unui deficit tot mai mare, astfel că în câteva decenii întregul buget public ar trebui să fie utilizat pentru plata pensiilor. Această perspectivă nesustenabilă face ca în întreaga lume sistemele de pensii bazate pe beneficii definite să fie reexaminate şi reformate.
Se discută şi în România de peste un deceniu de reforma sistemului de pensii şi au fost făcuţi şi câţiva paşi în această direcţie. Actualul sistem de pensii a fost suplimentat cu „pilonul doi”, un sistem de contribuţii definite în care fondurile sunt administrate de societăţi private. Alte măsuri merg în direcţia echilibrării sistemului public de pensii prin modificarea condiţiilor (inclusiv a vârstei) de pensionare şi a formulei de calcul a pensiei. Există însă o mare rezistenţă la schimbare şi lucrurile progresează extrem de încet, mult mai încet decât avansează criza economică. Nu ne mai putem permite o victorie à la Pirus!
