7.8 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Contabilul poate debuta ca operator facturare

Contabilul poate debuta ca operator facturare

Întocmirea, verificarea şi emiterea de facturi reprezintă principala acti­vitate a unui operator facturare, o poziţie de începător, cu posibile şanse de avansare.

Operator facturare este o poziţie care necesită obligatoriu cunoaşterea uti­­lizării computerului şi absolvirea studiilor lic­e­ale. Pe lângă acestea, Marius Ga­vri­lescu, business manager Itella Information România, companie care până la sfârşitul anului şi-a pro­pus să angajeze până la 150 de operatori, precizează că aceştia ar trebui să dea dovadă de rapiditate în procesarea informaţiilor şi să acorde, în acelaşi timp, o atenţie sporită în evaluarea calităţii do­cumentelor procesate. Mai mult, Gavrilescu declară că operatorii sunt nevoiţi să păs­tre­ze confidenţialitatea datelor gestionate şi a operaţiunilor desfăşurate.

Experienţa nu este obligatorie
Postul de operator facturare este destinat, în principal, celor care nu au experienţă în domeniu, dar care doresc să-şi dezvolte cariera în acest sector. „Operator factu­rare este un job pentru tineri, la nivel de entry-level, pentru cei care au absolvit studii economice, dar care pot avansa în companie, devenind conta­bi­li sau economişti”, explică Oana Vişan, senior recruiter ActivAction. În plus, Marius Gavrilescu adaugă că experienţa pe un post similar nu este obligatorie, întrucât angajaţii beneficiază de o perioadă de pregătire iniţială, astfel că studiile de o anumită specialitate nu reprezintă un criteriu esenţial de selecţie. Ori­cum, reprezentantul Itella In­for­mation apreciază că, urmă­rind majoritatea aplicaţiilor pri­mite de companie, respectiv pregă­tirea teoretică a angaja­ţilor actuali, există un nucleu al studiilor superioare din do­me­niul financiar-contabil.

Cunoaşterea contabilităţii primare
Îndatoririle unui operator facturare sunt diferite în funcţie de tipul de activitate şi de volumul firmei angajatoare. Pe lângă întocmirea facturilor pentru bu­­nu­­rile şi serviciile livrate clien­ţilor de către companie, operatorul are mai multe sarcini de lucru. „În atribuţiile mele intră verificarea corectitudinii facturilor şi a introducerii corecte a datelor, arhivarea lor, cât şi contabilitatea primară”, spune Eugen Barbu, operator facturare la o firmă locală de distribuţie băuturi. „Operatorii facturare vizua­lizează, verifică şi introduc zilnic un volum considerabil de date”, completează Marius Ga­vri­lescu, care menţio­nează pre­ferinţa companiei pentru angajaţii dispuşi să accepte un flux de lucru bazat pe reguli interne, prin care sunt facilitate randamentul ge­neral al proiectului şi eficientizarea muncii indivi­duale.

Veniturile lunare ale unui ope­rator facturare sunt în conformitate cu nivelul de entry-level, iar cele mai multe firme plătesc între 300 şi 400 de euro. Oana Vi­şan precizează că angajatorii pentru care recrutează oferă până la 2.000 de lei pentru un astfel de post. Pe de altă parte, Eugen Barbu adaugă că ve­nitul său, deşi nu este mare, poate fi considerat decent pentru vremurile acestea grele.

Fişa de post

– Verificarea facturilor sub aspectul corectitudinii şi completitudinii lor;

– Asigurarea permanentă a disponibi­lităţilor necesare şi menţinerea capa­cităţii de plată;

– Asigurarea plăţii la termen a obligaţiilor financiare ale firmei faţă de bugetul de stat, alte obligaţii faţă de terţi;

– Asigurarea relaţiei cu băncile şi alte instituţii financiare;

– Înregistrarea facturilor în sistemul de gestiune a stocurilor;

– Păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi a bilanţurilor contabile;

– Asigurarea relaţiilor cu furnizorii;

– Verificarea jurnalelor de cumpărare şi vânzare.

Sursa: www.contabilitateafirmei.ro

 

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Andrii Kostin, procurorul general al Ucrainei, și-a dat demisia. Scandal de proporții privind recrutările

Andrii Kostin, procurorul general al Ucrainei, şi-a dat demisia după un scandal de proporţii ce vizează modul în care s-au făcut recrutările în armata...

Italia, locul unde magnatii discreți mor în condiții suspecte: ancheta finalizată în cazul milionarului Petrescu și moartea misterioasă a lui Michael Lynch ridică mai...

Italia a devenit, în mod surprinzător, scena unor tragedii misterioase în care magnații lumii de afaceri dispar în circumstanțe dubioase. Două cazuri recente, ale...

Revenire spectaculoasă a lui Real Madrid pe teren propriu cu Borussia Dortmund: 5-2(0-2)

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 5-2, după ce a fost condusă cu 2-0, marţi seara, pe Stadionul...
Ultima oră
Pe aceeași temă