La Sibiu se desfășoară între 27 și 29 octom-brie cea de-a patra ediție a unui festival de prestigiu, precedată de apariția la Editura Humanitas a unei noi traduceri, după 30 de ani, a celei mai cunoscute biografii a extraordinarei pianiste de origine română.
Σ Maria Capelos
D
espre Clara Haskil, Charles Koella spunea în 1923, la Lausanne, că “este înzes-trată cu toate calitățile care o fac un muzician de anvergură și cu încă una, singulară și la fel de misterioasă pe cât este de rară: geniul”.
Din triada muzicienilor români de geniu – Enescu, Lipatti, Clara Haskil –, aceasta din urmă pare a fi mai puțin cunoscută pu-blicului tânăr. Cunoscuta pianistă Martha Argerich, prezentă și în ediția din această toamnă a Festivalului Enescu, își exprima uimirea că în nicio sală de concerte din România nu există vreo fotografie cu Clara Haskil!
“Era extrem de sinceră, nu căuta să facă o carieră, ci cariera a venit la ea”, spune despre Clara Haskil tânăra pianistă Alina Azario, ini-țiatoarea festivalului dedicat marii pianiste române. Iar Vlad Alexandrescu, prezent la lansarea volumului semnat de Jérôme Spycket, pe care îl citise în original acum 30 de ani, amintea ceea ce spunea profesorul Clarei din perioada studiilor la Paris: “Toți elevii trebuie să studieze opt ore pe zi, Clara Haskil doar trei-patru ore”.
Regal de concerte de muzică de cameră
Spre deosebire de edițiile anterioare, arhitectura programului din 2017 este ușor diferită.
„Anul acesta, îndrăznim o nouă formulă: încercăm să punem în valoare diferitele posibilități care se deschid atunci când muzicienii invitați acceptă să urce pe scenă singuri, în duo, trio sau alături de orchestră, îmbinări în program care permit o explozie de diversitate în repertoriul propus. În plus, repertoriul în sine al ediției din acest an este unul de care suntem extrem de bucuroși: de la ultimele lucrări scrise pentru pian de Robert Schumann (Gesänge der Frühe op. 133) și de Franz Schubert (Drei Klavierstücke D. 946), atât de complexe, la luminosul Mare Duo în La Major de Schubert, până la binecunos-cutul și atât de apreciatul trio Dumky de Dvorak – contrastul nu ar fi putut fi mai mare! Sperăm ca și în acest an publicul să recunoască spiritul festivalului, să aprecieze programul propus și să ne fie din nou alături cu emoții puternice în suita de concerte care îi așteaptă timp de trei zile pline la Sala Thalia”, a mărturisit pianista Alina Azario, inițiatoarea și directorul artistic al festivalului.
Lucrare rar interpretată
Orchestra Simfonică București va întări acest contrast, în data de 28 octombrie, când îl va acompania pe violoncelistul Va-lentin Răduțiu în concertul în Do major de Haydn, iar apoi va interpreta „Noapte transfigurată” de Arnold Schönberg, o lucrare mai rar interpretată în România, dar care rămâne una dintre creațiile cele mai cunoscute și apreciate de public ale acestui compozitor.
Ca un ecou vor răsuna și suitele pentru violoncel solo nr. 1 și 2 de J.S. Bach în interpretarea lui Niklas Schmidt, care tocmai a terminat de înregistrat integrala lor – aceste lucrări sunt conside-rate a fi „Everestul” oricărui violoncelist, iar imortalizarea unei interpretări repre-zintă pentru orice muzician o mare provocare.
Iar duoul format acum mulți ani între violoncelistul Valentin Răduțiu și Per Rundberg va închide -festivalul cu un program extrem de contrastant: plecând de la Variațiunile de Beethoven pe tema „Bei Männern welche Liebe fühlen” din „Flautul Fermecat” de W.A. Mozart, continuând cu -Sonata a 2-a de Brahms și culminând cu Sonata în re minor de Șostakovici.
Acestora li se alătură pianista Alina Azario, violonistul Adrian Iliescu și Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru.