17.7 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialBugetari şi bugetari

Bugetari şi bugetari

Un argument des invocat în favoarea reducerii cheluielilor cu salariile este faptul că statul român întreţine unul dintre cele mai mari procente de bugetari din Europa. Numărul bugetarilor din România este estimat la aproximativ 1,2 milioane de angajati, dintr-un total de 4,5 milioane de angajaţi.

Numai că cifra de 1,2 milioane este prea vagă. Ea acoperă două categorii distincte de salariaţi: pe de o parte, sunt cei care prestează nişte servicii sociale, cum ar fi educaţia, asigurarea ordinii şi sănătatea; pe de altă parte, sunt cei care reprezintă administraţia propriu-zisă.

În ceea ce priveşte prima categorie, este greu de spus dacă avem sau nu prea mulţi angajaţi. Dacă ne gândim că avem cei mai puţini medici din Europa, raportaţi la numărul locuitorilor, că la noi revin 16,9 elevi la un profesor în învăţământul primar (faţă de 16 în Bulgaria, 10,2 în Ungaria, 11 în Polonia, 10,1 în Grecia – dar şi 18,3 în Germania, 19,7 în Franţa, conform celor mai recente date Eurostat), n-am zice că întreţinem prea mulţi medici sau profesori. Dacă comparăm pur şi simplu numărul bugetarilor de la noi cu cel din ţările occidentale, comparaţia nu e în totalitate corectă: acolo o parte substanţială a învăţământului preuniversitar, a instituţiilor medicale şi a altor servicii publice este privată, într-o proporţie mult mai mare decât la noi.

Cealaltă categorie, administraţia, este cea a cărei menire este de a face statul să funcţioneze. Aici relaţia dintre număr şi calitate nu este evidentă. Există numeroase situaţii în care este nevoie de mai mulţi funcţionari, dar nu pentru a face mai bună viaţa contribuabililor, ci dimpotrivă. Cunoaştem cu toţii calvarul unei interacţiuni cu o instituţie publică. Statul la cozi interminabile, noianul de acte pe care trebuie să le procuri, lipsa de operativitate. Ai senzaţia că o bună parte din mulţii paşi pe care eşti nevoit să-i parcurgi pentru a înregistra o proprietate, pentru a obţine un certificat european de sănătate, pentru a plăti o taxă etc. sunt inventaţi tocmai pentru a justifica existenţa unui număr semnificativ de funcţionari.

Să facem un experiment mental: să ne imaginăm că ar fi adoptat – fie şi prin ordonanţă de urgenţă! – un act care ar suna cam aşa: nici un organ de stat nu are dreptul să ceară cetăţeanului un act emis de un alt organ de stat. Vi se pare utopic? De ce trebuie eu să duc la spital o adeverinţă cum că mi-am plătit la zi obligaţiile de asigurare de sănătate, când există o bază de date din care se poate afla cu precizie cine şi cât a plătit? De ce trebuie să duc eu la Casa de Asigurări de Sănătate decizia de impunere fiscală pe ultimul an, când aceasta este înregistrată în calculatorul Administraţiei Financiare? De ce trebuie să prezint un act din care să reiasă că sunt proprietarul locuinţei în care stau, ca să obţin o carte de identitate, când am plătit o sumă considerabilă la Cadastru, tocmai pentru ca această proprietate să fie înregistrată? Exemplele ar putea continua.

Numai că, pentru ca utopia de mai sus să devină realitate, este necesar ca cineva să regândească funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească administraţia, să analizeze circuitele informaţionale, să le elimine pe cele inutile şi să le întărească pe cele utile. Asta înseamnă, de fapt, restructurarea administraţiei. Dacă, dimpotrivă, ne vom mulţumi să decretăm diminuarea cu X% a numărului bugetarilor, indiferent ce fac aceştia, nu vom ajunge decât să-i supraîncărcăm pe cei rămaşi, să creăm frustrări, pentru că selecţia se va face cel mai probabil după criterii subiective, iar serviciile publice vor fi şi mai aglomerate, adică mai proaste.

Restructurarea administraţiei ar putea însemna, în anumite situaţii, chiar creşterea numărului angajaţilor. De exemplu, s-ar putea să avem nevoie de mai mulţi informaticieni, care să înlocuiască ghişeele fizice cu portalurile electronice, măcar pentru că ultimele nu ştiu să ia şpagă. S-ar putea, dacă vrem într-adevăr să reducem evaziunea, să trebuiască mărit numărul inspectorilor calificaţi.

Mă tem că, aşa cum s-au redus otova toate salariile cu câte 25%, pentru că era prea complicat să se judece care sunt de redus şi care nu, se va proceda şi cu îndelung promisa reducere a aparatului administrativ. Pur şi simplu, pentru că e mai comod să procedezi aşa. Costurile comodităţii guvernanţilor le plătiţi dumneavoastră, stimaţi cititori.

Cele mai citite

Speranța în ultimele clipe: Dezbateri cruciale pentru protocoalele pacienților terminali

România este printre puținele țări din Europa care nu reglementează clar îngrijirea bolnavilor în fază terminală Ministerul Sănătății a deschis dezbaterile publice pe tema bolnavilor...

O delegație FMI va efectua o vizită în România în această toamnă

O delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI) va vizita România în această toamnă, conform declarațiilor reprezentanților instituției pentru Ziarul Financiar. Deși detaliile precise ale vizitei...

VIDEO. Raluca Bădulescu a explicat de ce s-a apucat de OnlyFans

Raluca Bădulescu a vorbit despre experiența ei pe OnlyFans într-un interviu recent la emisiunea „La Măruță”. https://www.youtube.com/watch?v=lOfuAe_fotA Raluca Bădulescu are OnlyFans După ce și-a lansat contul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă