29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialPuhoiul a lovit Clujul

Puhoiul a lovit Clujul

Oraşul Huedin a devenit o mică Veneţie, iar satul Cerbeşti este izolat.

Mai multe familii din satul Cerbeşti, comuna Poieni, sunt izolate, de ieri, din cauza faptului că ploile au distrus podeţul care trecea peste râul din zonă şi a inundaţiilor. Furtuna şi vântul de luni seară au afectat, în total, 600 de gospodării din tot judeţul, iar căile de comunicaţii către satele Valea Drăganului şi Lunca Vişagului sunt întrerupte din cauza surpării unui podeţ care făcea legătura cu DN 1 E60. Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Vasile Şomlea, nouă echipaje de intervenţie au încercat să reducă impactul inundaţiilor folosind motopompe şi autospeciale şi au încercat să dea de urma unui tânăr declarat dispărut în zona Morlaca. Inundaţiile au afectat zeci de case în Huedin, Turda, Copceni, Sâncraiu, Călăţele, Călata, Poieni, Jucu şi Apahida. Şomlea a mai spus că trei echipaje se află în permanenţă pe teren pentru a interveni acolo unde este nevoie.  Potrivit unui comunicat al Direcţiei Apelor Someş-Tisa, cantitatea maximă de precipitaţii a fost înregistrată la Beliş, unde au căzut 81 de litri pe metrul pătrat.  

Cele mai citite

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...

Bacalaureat 2024. Astăzi este proba orală la Limba română

Examenul de Bacalaureat 2024 începe în ziua de luni, 17 iunie, prima probă fiind proba orală la Limba și literatura română. Peste 134.000 de candidaţi...

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă