33.5 C
București
duminică, 30 iunie 2024
AcasăLifestyleFoodŞeful extremismului german, discriminat?

Şeful extremismului german, discriminat?

Hotelul “Esplanade”, situat în sud-estul Berlinului, la 45 de minute de mers cu maşina, este renumit pentru piscinele, camerele de masaj şi mai ales pentru priveliştea lacului Scharmuetzelsee, aflat la o aruncătură de băţ. Din 1920 încoace, berlinezii cu dare de mână vizitează hotelul în perioada de vară. Unul dintre oaspeţii stabilimentului este chiar cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Aici se termină descrierea turistică şi începe scandalul: în noiembrie anul trecut, liderul Partidului Naţional Democrat (NPD), Udo Voigt, a vrut să-şi rezerve o cameră la “Esplanade”, însă conducerea hotelului nu a fost de acord, relatează BBC News.

Neo-nazismul şi industria hotelieră nu fac casă bună

Deşi partidul lui Voigt este legal, are legături cu grupurile neo-naziste şi este acuzat de rasism şi incitare la ură. 

“Orientarea sa politică şi ceea ce reprezintă partidul pe care îl conduce ne-ar fi făcut să nu putem garanta buna dispoziţie a clienţilor noştri dacă l-am fi primit aici”, a explicat Heinz Baumeister, managerul general al hotelului.

Însă Voigt nu a acceptat decizia şi a dat în judecată hotelul pentru discriminare. Adică tocmai pentru motivul care i-a făcut pe cei de la “Esplanade” să-l refuze.

“Este în mod clar un lucru de dezbătut. Poţi să discriminezi pe cineva care se face vinovat de discriminare? Subiectul e interesant, dar pentru noi principala grijă a fost să luăm o decizie”, completează Baumeister.

Iar hotărârea luată de conducerea hotelului pare să fie pe placul clienţilor.

“Pentru mine ar fi cu siguranţă ciudat să înot în aceeaşi piscină cu domnul Voigt”, spune Anne-Dore Krohn, care stă pentru prima oară la “Esplanade”.

Un extremist acuză

La 70 de kilometri distanţă, în Koepenick, se află sediul Partidului Naţional Democrat. O clădire de două etaje, fără vreun semn arborat afară, dar cu uşi duble din metal şi o maşină a poliţiei parcată în dreptul lor.

Udo Voigt este înăuntru, la birou. “E scandalos ce s-a întâmplat, o violare a drepturilor mele de bază”, replică Voigt la decizia lui Baumeister.

Întrebat despre propriile sale porniri discriminatorii, liderul partidului de extremă dreapta răspunde că nu are nimic împotriva străinilor: “Suntem de acord ca străinii să vină să viziteze Germania, nu-i discriminăm. Pur şi simplu nu ne dorim ca ei să stea pentru o perioadă nedefinită aici. Nici eu nu doream să stau pentru totdeauna la Esplanade”.

Problema lui Voigt ţine de legislaţia germană, care nu protejează convingerile politice împotriva discriminării.

Intoleranţă în numele toleranţei?

“Dacă o companie privată nu vrea să facă afaceri cu o persoană fizică sau juridică pe motiv că nu este de acord cu opiniile politice ale acesteia, atunci are tot dreptul să procedeze după cum doreşte”, precizează Michael Alenfelder, profesor de drept.

Dar Partidul Naţional Democrat vrea să schimbe această lege şi se foloseşte în acest sens inclusiv de “cazul Esplanade”.

“Legislaţia germană anti-discriminare a fost construită în aşa fel încât să nu ofere protecţie extremei-drepte”, lămureşte Michael Alenfelder.

Partidul Naţional Democrat este reprezentat în doar două din cele 16 parlamente regionale din Germania, iar opţiunile de vot în favoarea sa nu depăşesc 1 la sută, la nivel naţional.

Iar – după cum crede profesorul Alenfelder – nici politicienii, nici instanţele nu sunt interesate ca statutul extremei drepte să se schimbe.

Însă, conchide BBC, cazul sus-prezentat i-a făcut pe mulţi germani să se întrebe cât de intoleranţi trebuie să fie pentru a proteja o societate tolerantă.

 

Cele mai citite

Aeroportul Otopeni – amendă de 10.000 de lei, din cauza temperaturilor ridicate

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost amendat cu 10.000 de lei de către inspectorii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), din cauza temperaturii ambientale...

Valurile de căldură din Europa devin din ce în ce mai periculoase și schimbă planurile de vacanță ale turiștilor

Europa se confruntă cu valuri de căldură tot mai ridicate, iar turiștii încep să-și schimbe planurile de vacanță. Verile fierbinți cauzate de criza climatică din...

Predoiu, scos nevinovat de Ciolacu pentru blatul liderilor PSD – PNL. Așa-i în fotbal!

Ilustrație: Marian Avramescu Ministrul Afacerilor Interne dintre Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL), Cătălin Predoiu, a fost public cruțat de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă