14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCapitala, mutilată la suprapreţ

Capitala, mutilată la suprapreţ

Deşi Administraţia Străzilor susţine că a ales asfaltarea din cauza costurilor prea mari ale reabilitării pietrei cubice, constructori de la firme specializate din Italia demonstrează că pavimentul putea fi reparat la jumătate din preţul asfaltării.

După ce mai bine de 10 ani Bulevardul Avia­torilor a stat sub semnul peticirii, fie din cauza lipsei banilor, fie din cauza diverselor interese care au gravitat în jurul lucrărilor, acesta a ajuns să-şi piardă definitiv patina istorică dată de piatra cubică prin asfaltare. Astfel, bulevardul bucureştean comparabil cu Champs-Elysées din Paris va fi nivelat. Dacă francezii reuşesc să-şi conserve un bulevard de talia Champs-Elysées-ului, cu patru benzi pe sens  şi cu un trafic foarte intens, edilii noştri nu vor bătăi de cap şi apelează la soluţii mai la îndemână. Alina Roman, directorul Administraţiei Străzilor, susţine că asfaltarea presupune costuri reduse faţă de pavarea cu piatră naturală, că asfaltarea se face mai rapid şi ar fi o soluţie „modernă”, adaptată traficului rutier actual. Mai mult, directorul ASB susţine că întreţinerea asfaltului este mult mai facilă. În această variantă, valoarea totală a reabilitării Bulevardului Aviatorilor ajunge la 78.174.115 lei, adică aproximativ 18 milioane  de euro. Iar din piatra cubică scoasă se vor face trotuare şi artere pietonale.

Pavajul cu piatră cubică putea fi mai ieftin

Dar nu există nicăieri dovada că Administraţia Străzilor ar fi apelat la expertiza vreunei firme specializate în reabilitarea străzilor cu piatră cubică şi care să fi estimat exact costurile şi durata lucrării în condiţiile în care s-ar fi păstrat caracterul istoric. Alexandru Chiţu, un român stabilit în Italia care face astfel de lucrări, a explicat pentru RL: „Cu siguranţă poate fi scoasă toată piatra cubică, refăcut stratul de ciment armat şi apoi refăcută complet pavarea. Pentru asta ar trebui adusă o echipă de adevăraţi meseriaşi. Nu cum am văzut în toamna trecută, când 10-12 persoane abia dacă reuşeau să facă 25-30 mp într-o zi. Aici, în Italia, o persoană care practică această meserie reuşeşte să lucreze 30 mp pe zi”. Mai mult, în Italia, spune el, preţul pentru reabilitarea unui metru pătrat de şosea cu piatră cubică ajunge undeva la 45-50 de euro. La un calcul simplu, la acest preţ, reabilitarea bulevardului, care are 180.000 mp de piatră cubică, ar ajunge la 9 milioane de euro, adică jumătate din preţul asfaltării.

Tehnologica Radion, asfaltatorul câştigător

Nici durata estimată în România pentru pavare nu este comparabilă cu cea estimată de firma din Italia. Reprezentanţii firmei care efectuează lucrările de asfaltare, Tehnologica Radion, susţin că pavatorii în România ar lucra cel mult 5 mp/zi, ceea ce ar face ca lucrarea să dureze 3 ani. De aceea este de preferat asfaltarea, spun ei, căci ajung la 120 mp zilnic. Chiţu  însă estimează că în Italia un pavator poate lucra zilnic 30 mp, deci de 6 ori mai mult. Astfel că nici argumentul duratei prea mari a lucrării nu stă în picioare.

Arhitectul contactat de RL e de părere că în zonele „de ţinută” dintr-o capitală ar merita păstrat acoperământul tradiţional. „Renunţarea sau păstrarea acestui tip de pavaj este una dintre dilemele actuale. Dar chiar dacă şi francezii au mai renunţat la unele pavaje de acest fel, în acelaşi timp au şi realizat reparaţii la un nivel calitativ foarte ridicat pe bulevardele la care au ţinut să rămână cu acest specific. Altfel spus, în locuri „de ţinută” ei au păstrat acoperământul tradiţional”, explică Alexandru Sandu, decanul Facultăţii de Urbanism, din cadrul Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu”.  

 

Tehnologica Radion, printre noii regi ai asfaltului

Tehnologica Radion este controlată de Theodor Barna, omul de afaceri care a picat în picioare indiferent  cine a fost la putere. În timpul Guvernului Năstase, firma sa a sponsorizat PSD, iar după 2004 banii s-au mutat în puşculiţa PDL. Tehnologica Radion a beneficiat în ultimii ani de importante contracte de la Primăria Sectorului 3, instituţie condusă de Liviu Negoiţă (PDL). Firma lui Barna a beneficiat de importante contracte şi de la Primăria Bucureşti, atât direct, cât şi prin Administraţia Străzilor, şi a fost implicată în afacerea reabilitării Pasajului Obor din Bucureşti. RL scria în septembrie 2009 despre acest cadou făcut de Primăria Capitalei consorţiului format din trei firme abonate la bugetul local: Tehnologica Radion, Delta ACM 93 şi Metroul SA. Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare. cristi.ciuperca@romanialibera.ro

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă