Meciul Spania-Elveţia de ieri a încheiat prima etapă a grupelor la Campionatul Mondial. Toate cele 32 de echipe au evoluat câte o dată şi nimeni nu poate spune că e mulţumit. Fotbalul e de calitate scăzută, vedetele par a fi în vacanţă sau, probabil, încearcă să se menajeze pentru faza a doua după un sezon extrem de încărcat, în tribune sunt destule zeci de mii de locuri goale, deşi organizatorii spun că pe ei acest lucru nu-i afectează pentru că biletele au fost vândute, iar acuzaţiile privind vuvuzelele, Jabulani sau iarba sintetică de pe anumite arene curg din toate părţile. Însă fotbalul merge înainte, iar nouă nu ne rămâne decât să ne gândim că, poate, din faza KO (optimi, sferturi, semifinale, finale) vom vedea mai multe.
Pe cine să pui în topul dezamăgirilor? Brazilia, care putea fi egalată de Coreea de Nord? Italia, care s-a zbătut ca un peşte pe uscat pentru a termina la egalitate cu Paraguay? Franţa şi Uruguay, care s-au anulat reciproc şi au păcălit fotbalul? Anglia, mulţumită până la urmă şi cu un egal în faţa yankeilor? Aşteptam mult mai mult de la echipele africane, care au turneul final pentru prima oară în istorie la ele acasă. Dar se pare că nu le-a ajutat cu nimic. Fotbalul lor e la fel ca acum 4, 8 sau 12 ani, adică are momente de strălucire şi atât. Nu am văzut o echipă africană care să joace clar, să urmeze o tactică de la un capăt la altul al unui meci. Şi de aici veşnica promisiune că „va veni ziua în care Africa se va bucura”. Dar ziua aceea, probabil, nu va sosi nici la CM 2010.
Poate că e prea devreme să tragem concluzii, după doar 90 de minute jucate de fie-care echipă. În fond, niciodată formaţia care a devenit campioană mondială nu a dansat din primul şi până în ultimul minut al Mondialului. Aşa că, să nu ne pierdem speranţa şi să aşteptăm „explozia”. Poate vine.
