Echipele naţionale de volei ale României nu au reuşit să se impună decât într-o singură partidă din cele patru disputate la Constanţa în Liga Europeană.
În primele partide disputate în Liga Europeană la volei, primele reprezentative ale României au reuşit să se impună fără mari emoţii, câştigând toate cele patru jocuri, disputate pe teren străin. A doua etapă a adus însă în faţa tricolorilor două formaţii de calibru, iar acest lucru s-a văzut. Fetele au întâlnit în două rânduri Bulgaria, în timp ce băieţii s-au duelat, tot de două ori, cu Slovacia. Toate cele patru jocuri au avut loc în Sala Sporturilor din Constanţa.
Totul a început bine pentru români, dar s-a încheiat prost. Partida inaugurală a maratonului voleibalistic de la Constanţa a adus primul şi singurul succes al românilor. Băieţii antrenaţi de Stelian Moculescu au învins categoric pe Slovacia, scor 3-0 (25-21; 25-23; 25-18). A urmat jocul fetelor cu Bulgaria. Formaţia de la sud de Dunăre avea să se impună cu 3-0 (15-25, 23-25, 18-25), partida durând doar 74 de minute. Fetele antrenate de Darko Zakoc nu au avut mai mult succes nici în meciul al doilea, pierzând de asemenea cu 0-3 (22-25, 26-28, 22-25). Tricolorele se menţin în fruntea grupei, însă au două meciuri mai mult disputate, ambele câştigate în faţa celei mai slabe echipe din grupă, Marea Britanie.
Cel mai echilibrat şi spectaculos meci a avut loc sâmbătă. Băieţii au reîntâlnit Slovacia, după succesul din ziua precedentă. Jocul părea şi de această dată la discreţia gazdelor, care au câştigat primele două acte ale întâlnirii, scor 27-25 şi 25-18. De aici, băieţii lui Moculescu au ţinut neapărat să demonstreze cât de valabilă este zicala care spune că „dacă nu câştigi cu 3-0, pierzi cu 2-3″. Aşa a şi fost. Slovacii au egalat, câştigând seturile trei şi patru cu 22-25 şi 15-25, partida având astfel nevoie de set decisiv. Şi aici slovacii s-au impus, 13-15, şi pleacă de la Constanţa cu un succes ce poate conta enorm în economia calificării.
Vineri şi sâmbătă, următoarele meciuri
A doua etapă a Ligii Europene va avea loc la finalul acestei săptămâni. Ambele reprezentative ale ţării noastre vor juca în deplasare, dificultatea partidelor fiind diametral opusă. Vineri şi sâmbătă, băieţii vor juca pe terenul Marii Britanii, două întâlniri în care se anunţă mari favoriţi la victorie. Fetele au o misiune infinit mai dificilă, ele urmând a juca pe terenul Serbiei, de asemenea vineri şi sâmbătă.
5 seturi dintr-un maxim posibil de 12 au câştigat tricolorii în meciurile disputate în Sala Sporturilor din Constanţa.