24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialUnde cresc salariile

Unde cresc salariile

Angajaţii combinatului Azomureş vor beneficia de o creştere salarială de opt la sută.

Cei aproximativ 2.600 de angajaţi ai combinatului producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu-Mureş vor primi o creştere salarială de opt la sută. Liderii sindicali spun că, potrivit contractului colectiv la nivel de ramură industrială, creşterea salarială ar fi urmat să fie de 3,8 la sută, însă conducerea Azomureş a acceptat o creştere suplimentară. „Chiar dacă salariul minim pe economie va ajunge la 750 de lei, cu ajutorul acestei creşteri ne vom încadra, deci nu va fi nevoie de o majorare suplimentară”, a spus liderul Sindicatului „Alternativa 2002″ din Azomureş, Dumitru Boantă. El a mai declarat că, în urma negocierilor cu patronatul, a decis semnarea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă pe unitate, care va include creşterea salarială menţionată.

Boantă a spus că actul adiţional reprezintă o prelungire a contractului colectiv de muncă în vigoare. Creşterile salariale acoperă pentru perioada 15 mai – 31 august, când urmează să fie semnat, în urma negocierilor, un nou contract colectiv de muncă. „În urma perioadei de negocieri, s-a decis semnarea unui act adiţional de prelungire a contractului, cu clauzele existente, până pe 31 august, când urmează să fie negocierea propriu-zisă. În urma acestui act, s-a modificat doar salarizarea – o creştere salarială de opt la sută, o indexare”, a spus Boantă.  

 

Cele mai citite

Tragedie în Peru. Un avion cu turiști europeni s-a prăbușit lângă Nazca. Toți cei aflați la bord au murit

Un avion de mici dimensiuni care transporta turiști europeni într-un zbor panoramic deasupra celebrelor Linii de la Nazca s-a prăbușit sâmbătă într-un câmp din...

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă