15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul i-a facut cadou lui Traian Băsescu un birou

Guvernul i-a facut cadou lui Traian Băsescu un birou

Pentru că este fost șef de stat, Traian Băsescu a primit, prin Ordonanță de Urgență, un birou, cu tot cu consilier și secretar. Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român. 

Hotărârea de guvern îl vizează pe fostul președinte Traian Băsescu. Acesta va primi un apartament în vederea organizării cabinetului de lucru, potrivit proiectului de act normativ, care a fost publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

În nota de fundamentare a proiectului se spune că Traian Băsescu a solicitat asigurarea unui spațiu necesar funcționării cabinetului de lucru. Apartamentul solicitat are o suprafață utilă totală de 175.00 mp., cu teren aferent în cotă indiviză totală de 76,59 mp.

În luna august, printr-o ordonanță de urgență adoptată de Executiv, s-a stabilit că persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi: 'folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință'; 'folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință'.

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă