2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialDieta trişorului

Dieta trişorului

Dacă îţi place să mănânci sănătos, în stil mediteranean, să faci mult sport şi să te bucuri în continuare de alimentele tale preferate, inclusiv îngheţată sau prăjituri, dieta trişorului este cea mai bună alternativă pentru tine, potrivit webmd.com. Cei mai mulţi oameni cred că, în timpul unui regim de slăbit, este un lucru rău să trişezi, dar în această dietă reprezintă exact secretul care te ajută să dai jos kilogramele în plus. Ideea de bază este că toţi cei care ţin un regim trişează la un moment dat, dar ceea ce contează de fapt nu este dacă o faci sau nu, ci cât de des se întâmplă acest lucru.

 

Nutriţionistul Paul Rivas este de părere că dacă eşti activ din punct de vedere fizic, mănânci mese sănătoase în marea majoritate a timpului şi trişezi doar la sfârşit de săptămână, vei pierde constant în greutate.

Dieta trişorului permite celor care o ţin să mănânce prăjiturile preferate, dar numai timp de 36 de ore, de la 9 dimineaţa, sâmbătă, până la 9 seara, duminică. De luni până vineri, cei care doresc să slăbească trebuie să mănânce sănătos şi să facă mult sport.

Ce ai voie să mănânci

În timpul dietei, eşti încurajat să ai un regim alimentar mediteranean, cu multe fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe, lactate cu puţine grăsimi, arahide şi grăsimi nesaturate.

Te bucuri de trei mese şi două gustări pe zi, folosind „metoda farfuriei”: umpli jumătate de farfurie cu fructe sau legume, un sfert cu proteine slabe şi restul cu cereale integrale.

Pentru a-i ajuta pe cei care ţin regimul să îşi controleze mai bine mărimea porţiilor, Rivas sugerează asocierile vizuale. De exemplu, o porţie de carne slabă are aceeaşi mărime cu un pachet de cărţi de joc.

În plus, planul încurajează persoanele să mănânce două gustări pe zi, din lista permisă, care include fructe, nuci, iaurt degresat sau budincă, batoane de proteine şi chiar îngheţată cu puţine calorii. În timpul săptămânii, zahărul, pâinea, grăsimile saturate şi alcoolul sunt interzise.

Trisatul nu este opţional, ci obligatoriu în această dietă, iar Rivas sugerează o listă de alimente din care poţi alege: pizza, vin, ciocolată, unt de arahide, brioşe cu scorţişoară, îngheţată, prăjituri cu căpşuni, brânză, pâine, carne, nuci.

Poţi opta şi pentru alte alimente cu care să trişezi. Singurele limite sunt să nu mănânci cantităţi exagerate din respectivele alimente.

Cum arată meniul unei zile

Micul-dejun

*două ouă fierte
*o portocală medie sau o jumătate de grapefruit
*cafea sau ceai, cu îndulcitor şi lapte degresat

Prânz

*100 de grame de ton în suc propriu cu lipie integrală sau tortilla
*poţi mânca peştele cu ulei de măsline, muştar, lămâie, sare şi piper
*roşii şi salată verde
*o porţie de legume de orice fel
*ceai rece, îndulcit cu zaharină, sau apă cu lămâie

Gustare

* Un pumn de arahide, prăjite fără sare sau ulei

Cină

* Piept de pui la grătar
* Broccoli şi ardei graşi la aburi
* Orez brun

Gustare

* O cană de ciocolată caldă, îndulcită cu zaharină

Cum funcţionează dieta

Dieta trişorului recomandă un plan alimentar sănătos, cu puţine calorii, dar şi o mulţime de exerciţii fizice în timpul săptămânii. Adevăratul bonus este că în weekenduri ai voie să îţi faci de cap, fix în perioada în care cei mai mulţi oameni nu reuşesc să respecte dieta şi mănâncă alimentele interzise.

Potrivit lui Rivas, mâncarea sănătoasă, constând în trei mese pe zi şi două gustări, în timpul săptămânii, previne încetinirea metabolismului. Trişatul de la sfârşitul săptămânii este esenţial pentru accelerarea metabolismului, deci atunci când te întorci la dieta obişnuită din timpul săptămânii, vei pierde mai multe calorii.

„Când mănânci mereu mai puţin decât ar trebui, metabolismul încetineşte, dar dacă menţii caloriile constante în timpul săptămânii şi mănânci mai mult doar în weekend, rata metabolismului creşte, pentru a arde caloriile în plus, şi continuă să ardă calorii la o rată mai mare şi în timpul săptămânii următoare”, a spus Rivas.

În felul acesta, cei care ţin dieta trişorului nu trec prin fază neplăcută yo-yo, care încetineşte metabolismul şi reduce numărul caloriilor necesare bunei funcţionări a organismului.

Permiţând o trişare controlată, adică mâncarea unei bucăţi de tort, nu a întregului tort, cei care ţin regim pot respecta în continuare dieta, dar şi să se bucure de mâncarea lor preferată sau de anumite băuturi, fără să se simtă vinovaţi.

Teoria lui Rivas sugerează că, atunci când li se permite să mănânce orice într-un interval de timp, oamenii sunt mai motivaţi să mănânce sănătos în restul săptămânii.

Rivas recomandă o listă de suplimente de slăbit neobişnuite, cum ar fi Yerba Mate sau extractul de ceai verde, pentru a accelera procesul de slăbire, dar subliniază şi ca „poţi slăbi cu succes prin dieta trişorului şi fără nici un fel de suplimente”.

Ce spun experţii despre dietă

Abordarea dietei trişorului faţă de nutriţie este sănătoasă, cu multe fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe, grăsimi sănătoase, mâncăruri preferate şi mult sport.

„Planul propune între 1600 şi 1800 de calorii pe zi, valoare care poate fi exagerată pentru o femeie mică sau insuficientă pentru un bărbat foarte musculos, în special având în vedere nivelul recomandat de exerciţii fizice”, a spus Cynthia Sass, purtător de cuvânt al Asociaţiei americane pentru nutriţie.

„Cea mai mare îngrijorare a mea cu privire la dieta trişorului este că nu există nici o bibliografie sau un studiu care să susţină afirmaţiile autorului, deşi face frecvent referire la alte studii în cartea sa”, a spus Sass.

Reţinerea lui Sass se bazează pe faptul că nici un studiu nu a fost făcut pentru a testa teoria pierderii în greutate a lui Rivas, conform căreia trişatul în weekend accelerează metabolismul: „Studiile făcute pe oamenii care au slăbit cu succes şi apoi şi-au menţinut greutatea din Registrul naţional de control al greutăţii au arătat că aceştia nu au trişat în weekenduri, ci că doar şi-au permis, rar, o mică trataţie, în timpul săptămânii”, a spus Sass.

„În general, oamenilor le place ideea că o dietă trebuie să includă sacrificiu, şi cred, în mod eronat, că aceasta este cheia succesului”, a spus Rivas. El îşi susţine ideea că planul său de dietă va duce la pierderea kilogramelor în plus.

 

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă