În câteva săptămâni, autoritățile vor trebui să ia decizii care vor determina soarta Uniunii Europene. UE fie trage în aceeași direcție și îndeplinește așteptările și aspirațiile cetățenilor săi sau va continua să se dezintegreze.
Înainte de recenta reuniune a Comisiei Europene, președintele von der Leyen a spus că UE are nevoie de cel puțin 1 trilion de euro pentru a lupta împotriva noului coronavirus. (Nu a menționat lupta împotriva schimbărilor climatice, care ar avea nevoie de o sumă similară.) Cred că există o singură modalitate în care o cantitate atât de mare ar putea fi ridicată – prin emiterea de obligațiuni perpetue.
Publicul european și conducerea sa nu sunt familiarizați cu obligațiunile perpetue, deși acestea au o istorie lungă. Marea Britanie a emis pentru prima dată obligațiuni consolidate, sau Consoles, în 1752, iar mai târziu le-a folosit pentru a finanța războaiele napoleoniene și cele din Crimeea, Legea Abolirii Sclaviei, Împrumutul Irlandez de Criză și Primul Război Mondial. Congresul Statelor Unite a autorizat eliberarea de Consoles în 1870 pentru consolidarea datoriile acumulate în timpul Războiului Civil.
Așa cum numele său implică, principiul unei obligațiuni perpetue nu trebuie niciodată rambursat; numai plățile de dobânzi anuale sunt datorate. O emisiune de 1 trilion de euro cu o dobândă de 0,5% ar costa 5 miliarde de euro pe an în dobândă. Trilionul de euro nu ar trebui să fie emis deodată; acesta ar putea fi vândut în tranșe. Primele tranșe vor fi preluate de investitori pe termen lung, cum ar fi companiile de asigurări de viață, iar pe măsură ce alți investitori se familiarizează cu obligațiuni perpetue, în cele din urmă vor obține o primă. În actualul mediu cu dobândă scăzută, Germania a putut să vândă o obligațiune de 30 de ani cu un randament negativ.
Raportul dintre valoarea dobânzii anuale plătite și suma primită este de 1: 200. Desigur, dobânda trebuie plătită anual, dar valoarea actuală a plăților viitoare este în continuă scădere și în cele din urmă se apropie, dar nu ajunge la zero. 5 miliarde de euro reprezintă o sumă mică de plătit pentru un trilion de euro, care sunt urgent necesare. Constituie aproximativ 3% din ultimul buget european și puțin mai mult de 1% din următorul buget care este acum în discuție.
Cu toate acestea, la Summit-ul din aprilie nu au fost luate în considerare obligațiunile perpetue. Primul Ministru spaniol, Pedro Sanchez, a propus ideea, dar a fost ignorat. Discuția s-a concentrat pe sumele care ar putea fi strânse prin creșterea dimensiunii bugetului următor. După întâlnire, președintele von der Leyen a început să vorbească în termeni de miliarde, nu de trilioane. Ceva pare să fi fost foarte greșit. Bănuiesc că ideea de emitere a obligațiunilor perpetue a fost respinsă, deoarece este o noutate care nu a existat atunci când a fost întocmit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Dar circumstanțele excepționale necesită măsuri excepționale. Nu trebuie emise în timp normal.
Dacă UE nu este în măsură să le ia în considerare în circumstanțele excepționale actuale, este posibil să nu poată supraviețui provocărilor cu care se confruntă în prezent. Aceasta nu este o posibilitate teoretică; este realitatea cruntă. Coronavirusul și schimbările climatice amenință nu numai viața oamenilor, ci și supraviețuirea civilizației noastre.
Uniunea Europeană este deosebit de vulnerabilă, deoarece se bazează pe statul de drept și este proverbial faptul că roțile justiției se întorc foarte lent. În schimb, noul coronavirus se mișcă foarte rapid și în moduri imprevizibile. Acesta este motivul pentru care UE trebuie să emită obligațiuni perpetue.
Vreau să explic de ce sunt necesare obligațiuni perpetue în Europa de azi. Acestea nu trebuie confundate cu coronabondurile care au fost înlăturate și dintr-un motiv foarte bun. Coronabondurile sunt controversate; ele întăresc golul deja adâncit între nord și sud și creează, de asemenea, divergențe între est și vest, între noii membri și cei vechi. În schimb, obligațiunile perpetue sunt unificatoare. Ele furnizează resurse financiare pentru UE și tuturor membrilor săi, care sunt incomparabil mai mari decât ceea ce poate oferi bugetul european. Acestea ar putea ajuta UE să îndeplinească așteptările și aspirațiile cetățenilor săi.
Analiza cost / beneficii este atât de favorabilă beneficiilor, încât deschide o cantitate uimitoare de spațiu fiscal. Dacă UE emite obligațiuni pe cont propriu, poate distribui bani țărilor care au cea mai mare nevoie, așa cum sunt definite de Comisie și de guverne, în conformitate cu normele și procedurile bugetare convenite de comun acord. Cheltuielile suplimentare nu ar necesita o legislație nouă. Decizia de a emite obligațiuni perpetue trebuie luată până în vara, deoarece fără ea Italia ar putea fi falimentară până în toamnă. Aceasta ar fi o lovitură extraordinară pentru UE.
A fi capabil să aloci fonduri celor care au nevoie cel mai mult ar deschide posibilități extraordinare. Cea mai mare parte a banilor s-ar duce în țările din sud, deoarece au fost cel mai puternic lovite. Dar acestea ar putea fi alocate celor care sunt cei mai vulnerabili. Caritas Europa, o organizație de caritate catolică tocmai a publicat o analiză foarte interesantă despre migranții fără documente care lucrează în principal în agricultură, care trăiesc în condiții groaznice și creează focare de infecție. Adăugați acestora sirienii și alți refugiați împinși afară din Turcia în Grecia și ați identificat principalele surse de infecție. Nu aduc virusul cu ei, ci îl contractează în țara de destinație din cauza condițiilor oribile în care trebuie să trăiască. Legalizarea poziției lor le-ar salva nu numai viața lor, ci și viața populației generale prin aducerea virusului sub control.Un trilion de euro pentru combaterea noului coronavirus ar putea în fapt să își îndeplinească obiectivul. Și același lucru se aplică și pentru un trilion de euro consacrat luptei împotriva schimbărilor climatice. Argumentul de a emite obligațiuni perpetue este atât de puternic încât sarcina probei revine celor care se opun acesteia. Da, există un element al mutualizării, dar devine nesemnificativ în comparație cu beneficiile pe care le aduce. Rămâne foarte puțin timp pentru a înțelege și a aprecia oportunitatea obligațiunilor perpetue.
