Dacă mă întrebaţi ce-mi plăcea în copilărie, în afară de bătutul mingii în parcarea din spatele blocului, o să vă spun că-mi plăcea să ascult discuri (viniluri, cum li se mai spune) la pick-up şi să mă uit duminica dimineaţa la filmele pentru copii difuzate la televizor. În ceea ce priveşte vinilurile am ascultat, până când începusem să învăţ piesa pe de rost, „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, cu Radu Beligan în rolul profesorului Miroiu şi cu Maria Vauvrina în „pielea” domnişoarei Cucu.
La capitolul filme, eram mare amator de producţii româneşti, de la celebrele „montări” ale Elisabetei Bostan până la serialul „Toate pânzele sus”. Însă toate acestea vor rămâne în curând amintiri… generaţia de actori care mi-a bucurat copilăria începe să ne facă cu mâna, şi tot ce mai rămâne este colecţia de discuri sau de DVD-uri cu piesele sau filmele care mi-au încântat copilăria. Săptămâna trecută a plecat Jean Constantin, omul care ne-a făcut pe toţi să râdem în hohote prin multe dintre rolurile sale. O să mi-l amintesc, evident, pentru interpretarea lui Ismail din „Toate pânzele sus”, serial de televiziune realizat după cartea cu acelaşi nume a lui Radu Tudoran. „Întâi mâncăm şi pe urmă luptăm” este una dintre replicile pe care oricine a văzut „Toate pânzele sus” şi-o va aminti. „Dacă aud mişcăm, cu asta dăm la cap!”… mai spunea turcul Ismail în acelaşi serial, agitând polonicul deasupra capului… Până la moartea maestrului Jean Constantin, nu am realizat că generaţia „de aur” începe să apună… Însă acum, când pleacă aceia care mi-au marcat copilăria, simt că… o parte a vieţii va fi cumva „arhivată”.
Cine rămâne? Aceasta este întrebarea… Dacă imediat după începutul anilor ’90 nu au mai apărut pe scenele noastre mulţi actori notabili sau cei care apăreau alergau după bani prin diverse seriale mai mult sau mai puţin bune, situaţia s-a schimbat oarecum în ultimii ani. Dovadă sunt multe dintre peliculele româneşti care au impresionat Occidentul atât prin poveştile pe care le spun, cât şi prin jocul actoricesc al unor tineri. Anul trecut am descoperit-o pe Valentina Zaharia, o debutantă pe scena Naţionalului. Acum câţiva ani, pe Andreea Samson şi Vlad Logigan. Trebuie să mai fie şi alţii! Pur şi simplu trebuie! Rămâne doar să-i descoperim. O parte dintre tinerii noii generaţii de artişti şi-au prezentat proiecţiile la Cluj, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Teodora Duţu a fost acolo şi a văzut multe scurt-metraje, iar acum vă împărtăşeşte şi dumneavoastră gândurile sale. Cert este că… noua generaţie promite! Iar asta ne mai poate linişti un pic.