36.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialCei patru K pentru Mondiale

Cei patru K pentru Mondiale

Emmanuel Kone (Coasta de Fildeş), Dusan Kuciak şi Jan Kozak (Slovacia) şi Pantelis Kapetanos (Grecia) au fost anunţaţi ieri ca făcând parte din loturile finale ale naţionalelor lor pentru Mondialele din Africa de Sud.

Iniţial, şapte jucători care activează în Liga I la fotbal, adică Lassina Traore (CFR Cluj), Emmanuel Kone (Curtea de Argeş), Dusan Kuciak (FC Vaslui), Jan Kozak (FC Timişoara), Darjan Matici (Rapid), Dare Vrsici (FC Timişoara) şi Pantelis Kapetanos (Steaua) au fost anunţaţi în loturile lărgite (26-30 de jucători) ale naţionalelor lor pentru CM 2010. Ieri, situaţia s-a limpezit, iar patru dintre aceştia chiar au obţinut „biletele” pentru CM şi vor evolua în Africa de Sud!

Mijlocaşul echipei Internaţional Curtea de Argeş Emmanuel Kone a fost reţinut în lotul definitiv al Coastei de Fildeş, în schimb, selecţionerul suedez al ivorienilor, Sven-Goran Erik­sson, nu l-a păstrat în lot pe atacantul formaţiei CFR Cluj, Lassina Traore. Kone va întâlni în Africa de Sud, în grupe, Brazilia, Coreea de Nord şi Portugalia.

Şi atacantul echipei Steaua Pantelis Kapetanos a fost reţinut în lotul definitiv al elenilor, selecţionerul german al Greciei, Otto Rehaggel, acordându-i încredere. Kapetanos va da piept cu Coreea de Sud, Nigeria şi Argentina.

Foarte bine vom fi reprezentaţi în echipa Slovaciei, portarul echipei FC Vaslui, Dusan Kuciak, şi mijlocaşul formaţiei FC Timişoara, Jan Kozak, urmând a juca la CM. Ei vor juca în Africa alături de echipele Noii Zeelande, Italiei şi Paraguayului. 

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Dunărea, ținută în viață cu barje. A doua structură a fost scufundată pentru a ridica nivelul apei la Cernavodă

Barja a fost coborâtă gradual, în poziția stabilită de specialiștii ANAR, printr-un proces de inundare controlatăIntervenția pentru susținerea debitului Dunării și redirecționarea unei părți...

Dunărea, ținută în viață cu barje. A doua structură a fost scufundată pentru a ridica nivelul apei la Cernavodă

Barja a fost coborâtă gradual, în poziția stabilită de specialiștii ANAR, printr-un proces de inundare controlatăIntervenția pentru susținerea debitului Dunării și redirecționarea unei părți...

România, între caniculă și furtuni. ANM a emis trei Coduri galbene pentru ziua de sâmbătă

Temperaturile maxime vor ajunge la 34-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unitățiVremea se menține extremă...
Ultima oră
Pe aceeași temă