36.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialSindicaliştii mureşeni au blocat oraşul

Sindicaliştii mureşeni au blocat oraşul

1.500 de sindicalişti au protestat în centrul Târgu-Mureşului.

Circulaţia rutieră în centrul Târgu-Mureşului a fost blocată ieri timp de o oră de circa 1.500 de sindicalişti care au protestat faţă de măsurile de austeritate anunţate de guvernanţi. Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei din Târgu-Mureş după ce au înfruntat ploaia într-un marş de circa patru kilometri de la Spitalul Judeţean până în centrul oraşului. Sindicaliştii mureşeni au scandat pe tot parcursul protestului lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. „Ăla mic şi ăla chior, şi-au bătut joc de popor”, „Jos Guvernul”, „Jos Băsescu”, „Demisia” sau „Băsescu, Boc şi alţi pitici ne-au făcut lefurile mici” au fost principalele lozinci scandate în Piaţa Victoriei din Târgu-Mureş unde protestatarii au făcut apel la solidaritate. Totodată, sindicaliştii au ascultat imnul României, iar liderii sindicali le-au atras atenţia că „în 1989 am avut un preşedinte care ne-a promis creşterea salariului şi majorarea alocaţiei pentru copii şi l-am împuşcat. Acum avem un preşedinte care ne taie salariile şi alocaţiile pentru copii”. Discursurile liderilor sindicali au fost rostite dintr-un camion plin cu fân, adus în centrul municipiului tot pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care a ajuns România. „Am venit astăzi în faţa dumneavoastră să vă arătăm ce ne-au dat guvernanţii. Boc a cosit fânul ăsta”, a spus liderul sindicatului „Spiru Haret” Mureş, Ioan Săcărea.  

Cele mai citite

Calea Victoriei se transformă într-un teren de sport și creativitate. Ce activități sunt pregătite în weekend

Organizatorii spun că programul este conceput atât pentru copii, cât și pentru adulți și urmărește să încurajeze petrecerea timpului liber în spațiul publicCalea Victoriei...

Violența domestică, la cote alarmante: aproape 28.000 de infracțiuni înregistrate în România în șase luni

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică funcționează la nivel național din 1 octombrie 2024, după ce Ministerul Afacerilor Interne a devansat cu trei luni termenul...

Dunărea, ținută în viață cu barje. A doua structură a fost scufundată pentru a ridica nivelul apei la Cernavodă

Barja a fost coborâtă gradual, în poziția stabilită de specialiștii ANAR, printr-un proces de inundare controlatăIntervenția pentru susținerea debitului Dunării și redirecționarea unei părți...
Ultima oră
Pe aceeași temă