7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Bancpost: Bugetarii vor avea probleme mari cu ratele

Bancpost: Bugetarii vor avea probleme mari cu ratele

Directorul Departamentului credite ipotecare al băncii elene explică pentru România liberă de ce anul acesta va aduce o explozie a executărilor silite.

În opinia Anei Cernat, reducerile salariale din sistemul bugetar vor conduce aproape sigur la reinflamarea numărului de restanţieri.

Reporter: Este  acesta un moment potrivit pentru a contracta un credit ipotecar? Pot merge preţurile şi dobânzile mai jos de atât?

Ana Cernat: Piaţa oferă în acest moment oportunităţi interesante, de care clienţii deja profită. Chiar dacă mai pot apărea corecţii la anumite categorii de imobile, este un moment bun pentru a cumpăra, vorbim de o piaţă a cumpărătorilor în acest moment. De altfel, cererea de credite ipotecare a crescut chiar şi faţă de prima parte a anului 2009. În ceea ce priveşte dobânzile, este greu să ne hazardăm într-o predicţie, însă cred că este încă posibilă o scădere. Ca monedă, euro rămâne cea mai bună variantă pentru creditele pe termen lung.

R: Câte credite aţi acordat în cadrul Programului „Prima Casă” şi de ce promovaţi un credit paralel, dar fără garanţia statului?

A.C: Bancpost promovează atât creditul ipotecar din oferta standard, cât şi Programul „Prima Casă”.  Cea mai recentă campanie s-a axat, într-adevăr,  pe un produs ipotecar  inovativ, care nu concurează însă oferta „Prima Casă”, ci răspunde  temerilor temporare, legate de criză, ale solicitantului de cre­dit ipotecar,  adică şomajul şi creşterea dobânzii. Am acordat până acum credite de peste 6,8 milioane euro în Programul „Prima Casă” şi avem în lucru dosare de încă 10 mili­oane euro.

R: În noua sa formă, Programul „Prima Casă” permite construcţia prin asociere a unor blocuri de câteva apartamente. A acordat Bancpost până acum un astfel de credit? Aţi gândit un pachet cu o astfel de destinaţie?

A.C: Bancpost este în proces de elaborare de proceduri în acest sens. Totuşi considerăm că ce­rerea este limitată. Nu am acordat încă un astfel de credit.

R: Care este nivelul restanţelor în totalul creditelor acordate de Bancpost? Credeţi că va mai creşte acest nivel sau am ajuns deja la un punct de maxim?

A.C: La nivelul lunii martie 2010, ponderea creditelor cu restanţe mai mari de 90 de zile (n.r. – incluse automat la categoria pierdere şi provizionate, ca atare, adică la valoarea lor integrală) era de 2%. În ceea ce priveşte evoluţia restanţelor, situaţia este destul de complicată la nivelul întregii pieţe bancare. Conform datelor din primele luni ale anului, când am observat un declin al creşterii restanţelor,  după părerea mea, restanţele ar fi atins un punct maxim deja, dacă nu ar fi urmat reduceri de venituri în cazul debitorilor cu venituri bugetare. În condiţiile actuale însă, probabil restanţele vor mai creşte.

R: Vom vedea anul acesta mai multe executări silite?

A.C: Numărul executărilor silite va creşte cu certitudine. În cazul Bancpost, în 2010 vom avea în mod evident un număr mult mai mare de executări silite faţă de anii anteriori. Bancpost a fost şi este aproape de clienţii care întâmpină dificultăţi reale de rambursare din cauza crizei economice, prin diverse soluţii de restructurare si rescadenţare personalizate. Totuşi, în cazul în care nu mai există voinţă de plată sau comunicare din partea clientului, banca nu va întârzia să demareze executarea silită pentru recuperarea creanţei.

Cele mai citite

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă