18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDNA o acuză pe procuroarea Mihaiela Moraru Iorga de favorizarea infractorului

DNA o acuză pe procuroarea Mihaiela Moraru Iorga de favorizarea infractorului

Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru a ieşit, miercuri, după aproximativ 30 de minute, din sediul DNA Ploieşti, unde fusese citată în calitate de suspect.

Angela Ciurea, avocata Mihaielei Iorga Moraru, a spus că acesteia i se reproşează ”respectarea legii”. În schimb, potrivit unui comunicat al DNA, Iorga a fost citată ca suspect într-un dosar de corupţie.

"În condițiile în care față de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul DIICOT, au fost emise mandatul european de arestare și cererea de dare în urmărire internațională, suspecta Moraru Iorga Mihaiela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenție directă, prin acte comisive și omisive, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerea lui la răspundere penală. Menționăm că, în cauza aflată la DIICOT — Serviciul Teritorial Ploiești, persoana respectivă era cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, instigare la spălare a banilor", precizează comunicatul de miercuri al DNA.

Surse judiciare citate de Agerpres au declarat că persoana care ar fi beneficiat de ajutorul procuroarei este omul de afaceri Florian Walter.

Potrivit DNA,  în perioada 2015 – iunie 2017, procuroarea Mihaiela Moraru Iorga a purtat discuții în afara cadrului legal cu persoana urmărită internațional și a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare. Moraru Iorga ar fi purtat discuții informale cu intermediari ai lui Walter în biroul său din sediul DNA pentru a stabili modalitatea în care acesta poate fi ajutat, a efectuat unele activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT Ploiești, și a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare a unui dosar înregistrat la DNA — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă