Fanii din întreaga lume au început manifestările care marchează împlinirea a 40 de ani de la moartea tragică, la doar 27 de ani, a celui mai mare chitarist al tuturor timpurilor, Jimi Hendrix.
Casa din Londra a legendei muzicii rock Jimi Hendrix se va deschide publicului pe 18 septembrie, la împlinirea a 40 de ani de la decesul artistului. Locuinţa sa din Brook Street 23, adevărat cuibuşor de nebunii, se va transforma astfel pentru 12 zile în muzeu. Vizitatorii, care probabil că vor veni cu miile din întreaga lume, vor putea vedea nu doar casa artistului, ci şi obiecte personale ale acestuia. De altfel, manifestările care marchează moartea tragică a lui Hendrix au început în luna mai, în oraşul polonez Wroclaw, unde peste 4.500 de chitarişti şi-au dat întâlnire pentru a-şi omagia idolul în zăngănitul chitarelor electrice.
„Johnny Guitar”, filmul vieţii lui
Născut în 1942 dintr-o mamă alcoolică şi un tată militar, micul Johnny Allen Hendrix nu a avut parte de o copilărie normală. Încă de la 2 ani a fost dat de mama lui în grija unor prieteni, pentru ca mai apoi să penduleze între părinţii care când se certau, când se împăcau. Cele două surori şi cei doi fraţi ai lui aveau mari probleme de sănătate. Unul dintre fraţi era handicapat, iar o soră era oarbă. Pentru că erau foarte săraci, părinţii au dat de câteva ori copiii bolnavi în grija statului. Pe la 15 ani, cam în perioada în care mama lui a murit de ciroză, puştiul şi-a cumpărat prima chitară cu 5 dolari. Chitara a înlocuit atât mătura pe care o ţinea pe post de chitară, cât şi micul său ukulele la care zdrăngănea de copil. Şi-a găsit cumva refugiul în studiul muzicii, repetând în mod constant. Ca adolescent îi admira foarte tare pe Elvis Presley, Muddy Waters şi pe B.B. King, în timp ce filmul său preferat era westernul „John-ny Guitar”, cel în care eroul Vestului Sălbatic nu purta, ca toţi pistolarii, o puşcă pe umăr, ci o chitară. Primul lui concert a fost cu o trupă de tineri, în subsolul unei sinagogi din Seattle. Pentru că se prostea prea tare şi cânta nebuneşte, a fost repede „concediat”. Remarcându-i pasiunea pentru muzică, în 1959, tatăl lui i-a cumpărat prima chitară electrică. Deşi stângaci, el cânta cu o chitară pentru dreptaci, folosind-o răsturnată. În plus, făcea o mulţime de alte giumbuşlucuri: cânta la chitară folosindu-şi dinţii sau ţinând instrumentul la spate.
Homosexual de ocazie
Pentru că a fost prins conducând maşini furate, a avut la 17 ani de ales între a face puşcărie şi a se înrola în armată. A ales cea de-a doua variantă, dar a realizat repede că o carieră militară nu e de el. A urât atât de mult armata încât a încercat toate variantele posibile pentru a fi lăsat la vatră. A pretins inclusiv că e homosexual, spunându-le ofiţerilor că e îndrăgostit iremediabil de un coleg de arme. Şmecheria lui nu a mers însă, dar, în cele din urmă, şefii, săturându-se de el, au cerut să fie lăsat la vatră după doar un an de serviciu militar. Până în 1963 a cântat cu mai multe trupe, fiindu-i teamă să înceapă o carieră solo pe motiv că nu are voce. Când l-a ascultat pe Bob Dylan însă, şi-a dat seama că aşa ar putea cânta şi el. S-a mutat împreună cu chitara sa Fender la New York, şi a început să cânte blues în cluburi sub numele Jimmy James, trupa sa de atunci numindu-se „Blue Flames”. I s-a dus repede vestea, astfel că muzicieni din tot oraşul veneau să-l vadă.
A aflat de el şi basistul trupei Animals, Chas Chadler, care, după ce l-a auzit cântând, i-a promis că-l face celebru cu condiţia să se mute în Anglia. Pentru că nu avea nimic de pierdut, Jimi a fost de acord. Chandler, devenit între timp managerul lui Hendrix, i-a cooptat pe basistul Noel Redding şi pe bateristul Mitch Mitchell, punând bazele legendarei trupe „Jimi Hendrix Experience”, care a urcat repede cu piese precum „Hey Joe”, în topurile de pe ambele maluri ale Oceanului. În 1967, s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show de zile mari făcut de The Who. Pentru a-l întrece pe Peter Townsend de la The Who, care şi-a distrus chitara pe scenă, ridicând astfel miza spectacolului, Jimi a încheiat concertul dând foc chitării sale, aducând astfel audienţa în delir.
Moare, la doar 27 de ani, înecat cu propria vomă
Certându-se în 1969 cu colegii de la „The Jimi Hendrix Experience”, el ajunge la uriaşul festival de la Woodstock cu o trupă formată ad-hoc împreună cu Buddy Miles şi Billy Cox. A avut un concert incendiar cântând în închiderea Woodstock-ului. Deşi avea planuri măreţe, Hendrix a murit pe 18 septembrie 1970, beat fiind, sufocându-se în somn cu propria vomă. Mare parte din materialele sale nefinalizate au fost adunate de către tatăl său în câteva albume post-mortem.
Doar patru albume, în timpul vieţii
Discografia lui Jimi Hendrix, numit de colegii de la Rolling Stones „cel mai mare chitarist” al lumii, cuprinde doar patru albume scoase în timpul vieţii: trei de studio („Are You Experienced?” – 1967, „Axis: Bold As Love” – 1968 şi „Electric Ladyland” – 1968). A mai avut şi un album înregistrat în concert: „Band of Gypsys” (1970). Mult mai multe au fost albumele ce au apărut după moartea lui, cuprinzând materiale pe care Jimi Hendrix nu apucase să le adune pe discuri, dar şi înregistrări din concertele sale celebre, precum cel de la Woodstock şi cel de la Monterey.
