2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Cât valorezi cu adevărat?

Cât valorezi cu adevărat?

Cu siguranţă ai prieteni care nu se descurcă cu banii şi care îşi fac griji cu privire la următoarele facturi, rate sau alte cheltuieli, sau poate eşti tu însuţi în această situaţie. Totuşi, chiar dacă nu ai un salariu fabulos, poţi să îţi îmbunătăţeşti situaţia financiară cu ajutorul programelor online, care îţi ţin evidenţa veniturilor, a banilor cheltuiţi şi a bunurilor pe care le deţii, scrie The New York Times.

 

Joey Kincer este unul dintre acei oameni cărora le place să ţină evidenţe. Kincer are 32 de ani, este dezvoltator web şi locuieşte în San Juan Capistrano, la sud-est de Los Angeles. Printre lucrurile pe care le înregistrează pe pagina sa personală sunt colecţia de figurine din jocurile video Mega Man, premiile pe care le-a câştigat la pian în copilărie şi o galerie foto a tuturor femeilor celebre pentru care a avut o pasiune de-a lungul vieţii, colecţie pe care o numeşte „Echipa de vis”.

Cea mai mare realizare a sa în acest domeniu este un fişier Quicken, unde şi-a înregistrat finanţele personale din ultimii 16 ani, încă de când era în clasa a XI-a. Recent, Kincer şi-a proiectat întreaga istorie financiară pe un ecran imens atârnat de tavanul camerei sale. În felul acesta, a putut, de exemplu, să vadă că a cheltuit 3,38 de dolari pe chipsuri şi sos pe 16 martie 1996, sau că o felicitare pentru ziua unui prieten, câteva săptămâni mai târziu, a costat 3,18 dolari. În plus, apăreau înregistrări ale unor mici depozite de economii provenit dintr-un job de la biserică, unde cânta la pian.

Evoluţia averii la un click distanţă

Această comoară de informaţii a devenit utilă acum câţiva ani, când Kincer a dat peste un site numit NetworthIQ, care permite oamenilor să îşi înregistreze finanţele şi îşi împărtăşească evoluţia cu ceilalţi utilizatori. Cei mai mulţi oameni aleg să îşi publice datele anonim, dar Kincer şi-a postat un link către site-ul sau personal, unde îşi foloseşte numele real. Bărbatului i-a plăcut acest site în principal pentru că astfel a reuşit să se compare cu alţii, lucru care i-a trezit instinctul de competitor. „NetworthIQ este un fel de joc. Pot să ajung în faţa tuturor? Pot fi cel mai bun?”, a spus el.

Valoarea netă este numărul pe care îl obţii când scazi ceea ce datorezi din ceea ce deţii. Începi cu numerarul, economiile pentru pensie şi valoarea casei şi scazi ipoteca, cardul de credit, împrumutul pentru plătirea taxei de şcolarizare la facultate şi alte datorii. Această valoare zugrăveşte o imagine mai largă decât venitul: recompensează persoana care economiseşte şi le reaminteşte oamenilor care gândesc doar în termeni de plăţi lunare că datoriile lor pot fi cu ei pentru mult timp.

Aflarea valorii nete personale nu este dificilă, iar programele precum Quicken fac acest lucru şi mai uşor. Mint.com, un site popular pentru managementul finanţelor personale a introdus o opţiune pentru valoarea netă în 2008, care se leagă la cardul de credit, conturile de brokeraj şi cele de ipotecă. Actualizările în timp real, de pe parcursul zilei, permit oamenilor să îşi verifice oricând evoluţiile microscopice ale bogăţiei lor.

Numărul care reprezintă valoarea netă este, aşa cum a descoperit Kincer, mai atrăgător când îl poţi compara cu al altcuiva. Oamenii tind să aibă o curiozitate ieşită din comun cu privire la vecini şi prieteni, în special despre cei care par să câştige aproape la fel ca ei, dar cheltuie mult mai mult.

Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător că persoanele curioase intră pe NetworthIQ pentru a vedea cum se descurcă ceilalţi cu banii. „A fost o modalitate de a face banii mai sociali”, a spus Todd Kalhar, unul dintre fondatorii site-ului. „Oamenii vorbesc tot timpul de bani, buget şi finanţe. Am vrut să adăugăm un pic de context acestei situaţii. De exemplu, poate că tipul care vorbeşte tot timpul despre asta a fost falit de 10 ori până acum”.

Locuitul cu părinţii creşte valoarea netă

Valoarea netă a lui Kincer este de aproape 201.000 de dolari, mult mai mare decât media de 120.000 de dolari, specifică familiilor americane în 2007, ultimul an în care astfel de cifre au fost făcute publice de autorităţi. Printre utilizatorii NetworthIQ care câştigă la fel ca el, se situează pe o poziţie foarte bună. Comparat, în schimb, cu cei de vârsta sa şi alţi rezidenţi din California, este doar puţin peste medie.

Kincer câştigă în jur de 65.000 de dolari pe an ca dezvoltator web, dar este hotărât să strângă bani pentru o plată substanţială în numerar pe o casă mare, nu pe un apartament în oraş. Vrea să locuiască într-o anumită zonă din California unde preţul caselor, deşi este mai mic decât acum câţiva ani, este încă puţin peste posibilităţile lui.

Aşa că încă locuieşte cu părinţii, plătind doar 700 de dolari pe lună, şi doarme în camera sa din copilărie. Încă mai are un ceas cu Garfield pe perete, iar deasupra patului său de o singură persoană sunt lipite fotografii cu „Echipa de vis”, inclusiv poze cu Daisy Fuentes şi Hillary Duff. Recent, şi-a pus colecţia de personaje Mega Man la păstrare. „Încerc să îmi fac camera să arate mai puţin ca a unui puşti de 10 ani”, a spus Kincer. Probabil că nu este cel mai bun aranjament pentru un tânăr burlac, dar locuind acasă, poate să economisesca între 1500 şi 2000 de dolari lunar, lucru care îi permite ca valoarea sa netă să crească mult mai repede.

Cele mai frecvente întrebări pe care ni le punem când strângem bani sunt: Cum mă descurc? O să fiu în regulă? Valoarea personală netă este un răspuns foarte bun la prima întrebare şi, în timp, dă indicii şi pentru cea de-a doua.

Oare dorinţă noastră irezistibilă de a ne situa deasupra altora pe baza unor date serveşte ca sursă de inspiraţie sau duce doar la lupte nesfârşite în căutarea unor realizări din ce în ce mai evazive? „În momentul de faţă, oamenii sunt extraordinar de bogaţi, după aproape oricare standard al istoriei umane. Dar, pentru că suntem creaturi ale comparaţiei, este mai greu să fim fericiţi sau multumiţi”, a spus Andrew Oswald, un profesor de ştiinţe comportamentale la Şcoala de Afaceri Warwick din Anglia.

Discuţiile despre bani nu mai sunt tabu

Eric Mill nu s-a gândit la fericire când a creat, acum doi ani, un site numit Ohnomymoney. A avut în minte, în principal, tabuurile sociale şi modul în care le poate stăpâni. Site-ul prezintă cinci valori: cartea de credit, datoria de la fondul pentru facultate, contul current, contul de economii şi valoarea netă, care este în prezent aproximativ 12400 de dolari, negativ. Platforma trimite actualizări automat, în fiecare zi.

În partea de jos a paginii de start Ohnomymoney sunt două propoziţii explicative, scrise cu font mic. „Aceştia sunt banii lui Eric Mill. Site-ul a fost realizat împotriva dorinţei şi sfaturilor tuturor care îl iubesc”.

Care a fost sfatul lor? „Este ceva ce ei nu au înţeles, deci au presupus că este riscant”, a spus Mill. „Un prieten mi-a spus că nu este elegant să afişezi aşa ceva, dar, la un moment dat, am avut o valoare netă negativă de aproape 20000 de dolari, deci nu am intenţionat să mă dau mare cu ceva”.

Prin crearea acestui site, în mai 2008, a dorit de fapt sa înceapă o conversaţie pe această temă. Din martie 2009, Mill a lucrat pentru Fundaţia Sunlight, un grup non-profit din Washington care încerca să facă acţiunile guvernamentale mai transparente. Site-ul lui Mill face acelaşi lucru, dar pentru el însuşi. „Ideea că discuţiile despre bani sunt tabu este nefondată. În momentul în care doar tu îţi ştii problemele, eşti predispus greşelilor. Dacă am fi toţi mai puţin încordaţi şi mai sociabili din punctul acesta de vedere, am primi sfaturi utile şi nu ar mai fi un lucru de care să ne îngrijorăm doar în privat”, a spus el.

În toamna anului 2008, Mill a devenit un dezvoltator online pe cont propriu, dar şi-a ales momentul cât se poate de prost. „Aveam 3000 de dolari şi nici un proiect”, a spus el, adăugând că, la un moment dat, un potenţial client, după ce a văzut situaţia sa financiară, i-a oferit propus un loc de muncă, presupunând că are nevoie de bani. Prin urmare, faptul că situaţia sa financiară putea fi văzută de toată lumea l-a ajutat. „În acea vreme, starea mea emoţională era complet legată de numerele din contul meu de economii”, a spus Mill.

Investiţii vs. flexibilitate

Nu a fost o perioadă fericită, dar în acest timp, Mill şi-a dat seama cum să îşi administreze mai bine banii. Acum economiseşte un sfert din veniturile sale, fără a mai pune însă bani în fondul de pensii sau cel pentru facultate. „Mi se pare mai valoroasă flexibilitatea şi simt că o astfel de investiţie este mai potrivită pentru mine acum. Este important să am cât mai multă libertate şi cât mai mulţi bani lichizi”.

Valoarea netă nu este neapărat calibrată cu libertatea financiară. Dacă Mill şi-ar fi folosit toate economiile să îşi plătească unele datorii, cifra valorii sale nete ar fi fost aceeaşi, dar i-ar fi lipsit un fond de urgenţă, în cazul în care şi-ar perdut jobul. Din acest motiv, a ajuns să se gândească la acest număr ca la o valoare care nu spune întreaga poveste.

Unii consultani financiari sunt de acord cu această abordare diferită. „Pentru mine, valoarea netă este un număr irelevant”, a spus Spencer Sherman, autor al lucrării „Leacul pentru obsesia banilor”, fondator şi director executiv al Abacus Wealth Partners. „Dacă oamenii ar avea un miliard valoare netă şi ar cheltui jumătate de milliard pe an, ar însemna că sunt foarte săraci”. În fond, ar fi în pericol de a da faliment în 24 de luni. Unitatea de măsură pentru sănătatea financiară preferată de Sherman este un raport între valoarea netă, exceptând valoarea casei, şi suma de bani pe care oamenii o cheltuie în fiecare an. În general, îşi sfătuieşte clienţii să nu cheltuie mai mult de 4-6 procente din economiile lor, pe an.

Scapă întâi de datoriile mici

Unul dintre utilizatorii NetworthIQ, o femeie din sudul Floridei, are aproape 856.000 de dolari valoarea netă. Scrie despre finanţele sale pe un blog şi spune că nu şi-ar dezvălui numele real, pentru că se teme să nu dea naştere tensiunilor în viaţă reală. Prietenii săi ar putea crede că se laudă cu veniturile şi obiceiurile sale, sau chiar să îi critice felul în care cheltuie banii.

Când Stephanie Grant a aflat acum câteva luni că va primi o rambursare de impozit destul de mare, deja renunţase la şcoală de două ori, avea datorii de 37.000 de dolari şi era mamă divorţată a doi gemeni de trei ani, un fel de catalog viu al greşelilor pe care tinerii adulţi le fac şi care îi trag înapoi timp de ani buni.

În loc să cheltuiască banii pe nimicuri, femeia în vârstă de 31 de ani i-a pus deoparte, pentru datoriile sale. Apoi a început să ţină evidenţa valorii sale nete în public, pentru a fi motivată să respecte un plan financiar. A urmat o perioadă de reducere a datoriilor, plătindu-le prima dată pe cele mai mici.

„M-a încântat numărul la care am ajuns. Bunurile mele au făcut diferenţa”. Aceasta este revelaţia comună printre cei noi în domeniul administrării finanţelor: o persoană reprezintă mai mult decât suma datoriilor sale.

Iniţial, ideea expunerii bugetului său pe Internet i-a cauzat nelinişte. „Este ca un secret pe care îl vede toată lumea. Dar odată ce ai făcut asta, şi în special când vezi că valoarea negativă se micşorează, încet-încet, te simţi mândru şi mulţumit. Ştiu că prietenii sau cunoscuţii vizitează pagina mea, lucru care mă face să mai plătesc ceva, ca să am încă o înregistrare pozitivă”.

Din această cauză, lucrurile s-au schimbat în viaţa ei. Abia aşteaptă să primească facturile, de exemplu, pentru că acest lucru înseamnă că datoria ei totală se micşorează. „Poate părea puţin straniu, dar ştiu că valoarea va fi mai mică decât luna trecută. Sunt sigură de asta”, a spus Grant.

Competiţia face diferenţa

Grant se întreabă cum de alţi oameni sunt mult înaintea să pe NetworthIQ, dacă au fost norocoşi, au câştigat la loterie sau pur şi simplu şi-au administrat banii într-un mod inteligent. Grant nu se dă bătută: „Oamenii care câştigă la fel ca mine, dar au o valoare personală netă mai mare îmi demonstrează că pot ajunge şi eu acolo. Este nevoie doar de disciplină. Ştiu că au trecut doar câteva luni, dar simt că mi-am schimbat viaţa”.

Grant se simte motivată de competiţie. „Nu sunt departe de persoana din faţa mea pe lista NetworthIQ. Probabil o să o prind din urmă luna viitoare, iar peste încă o lună, pe cea de pe poziţia imediat urmatoare”.

Această atitudine îi este cunoscută lui Michael Mcbride, un profesor de economie la Universitatea din California. „Avem nevoie disperată de informaţii, nu numai pentru a-i întrece pe alţii, dar şi pentru a vedea cum ne descurcăm noi înşine”, a spus Mcbride, care a studiat felul în care bunăstarea oamenilor este afectată când îşi compară veniturile cu ale altora. „Când dau rezultatele unor teste, primul lucru pe care studenţii vor să îl ştie este care a fost scorul mediu. Nu ştiu să îşi interpreteze nota dacă nu se compară cu rezultatele celorlalti”.

Oswald a spus că fuga după comparaţie ar putea fi înrădăcinată în structura noastră. „Acum un million de ani, puteai să vezi ce fac ceilalţi, să îi imiţi şi să faci rost de mâncare, de resurse sau de cel mai bun partener”, a spus Oswald.

Numere precum valoarea netă pot însă deveni prescurtări inadecvate. „Îl folosim pentru ceva ce nu a fost gândit: un sentiment de valoare de sine şi statut”, a spus Milo Benningfield, un analist financiar din San Francisco. El îşi sfătuieşte clienţii să nu se mai gândească la alţi oameni, ci să se gândească la nevoile şi dorinţele proprii. „Cred că dacă te concentrezi asupra propriei tale vieţi şi a scopurilor tale, fără să te mai uiţi în stânga şi în dreapta, dispare tensiunea”, a spus Benningfield.

 

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă