4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialVine vacanţa... bine-mi pare?!

Vine vacanţa… bine-mi pare?!

Statul la televizor în timpul verii poate „dăuna grav sănă­tăţii”… pentru că televizi­unile se pre­gă­tesc să lanseze la apă seriale sau fil­me care au mai fost difuzate de cel puţin două-trei ori.

 

O doamnă trecută de 40 de ani se plângea zilele trecute la televizor că vara asta nu mai pleacă în vacanţă, pentru că „i-a stricat Băsescu planurile”. O altă doamnă spunea că totuşi va pleaca în vacanţă, însă va abandona planul de a merge în Maroc şi va recurgea la programul social de turism intern la mare, cel puţin şapte zile. Programul social înseamnă preţuri reduse până pe data de 15 iunie pe litoral. Se poate sta o săptămână la un hotel de trei stele în Mamaia (mic dejun inclus) 250 lei sau cu 450 lei la un hotel de patru stele. Tarifele sunt valabile pentru o persoană. Ideea este că, fie criză sau nu, mulţi români vor merge undeva în concediu. Cel puţin cam asta ar fi părerea agenţiilor de turism: nici mai mulţi, dar nici mai puţini turişti ca anul trecut. Cum televiziunile ştiu asta – şi oricum nici ele nu se simt mai bine după criza financiară (care, se pare, că încă nu s-a terminat!) – nu se vor stresa foarte mult să ne ofere programe noi.

Statul la televizor în timpul verii poate „dăuna grav sănătăţii”… pentru că televiziunile se pregătesc să lanseze la apă seriale sau filme care au mai fost difuzate de cel puţin două-trei ori. Vom râde, dacă mai putem, cu „Familia Bundy”, „Seinfeld”, „A treia planetă de la Soare” sau…, dacă se acutizează criza, „Prietenii tăi” ori „Veronica” (nu, nu filmul românesc!). La capitolul filme, Bruce Willis, Silvester Stalone sau Jean Claude VanDamme vor face ce ştiu ei mai bine: să fie greu de ucis, 
să se bage în tot felul de războaie care ameninţă pacea mondială sau să se bată cu oricine nu se dă din calea lor spre… dreptate! Dacă se vor mai 
difuza totuşi şi filme şi seriale bune… o să fie dintr-o pură întâmplare. În ceea ce priveşte producţiile proprii ale televiziunilor autohtone sunt curios care vor fi acestea… pentru că vara trecută peisajul lor a fost destul de sărăcăcios, lipsind şi mult „îndrăgitele” show-uri de la mare (evident, din cauza bugetelor pe care le presupune aceste deplasări în masă ale echipelor).

Şi, revenind la vacanţe, ar trebui să ţineţi cont de sfaturile pe care vi le dă Răzvan Marc în această materie. Dacă săptămâna trecută 
v-a recomandat Emiratele, săptă­mâna asta ne apropiem mai mult de casă, în Capadoccia, Turcia. Răzvan a testat zborul cu balonul şi vă povesteşte cum se vede o regiune unică în lume… din aer.

Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă