27.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialSalvamont la lumânare

Salvamont la lumânare

Refugiul Salvamont din Lupeni a rămas în beznă, iar salvamontiştii sunt decişi să plece, după ce administraţia locală din Lu­peni a omis acest serviciu de utilitate publică de la finanţare. Decizia ar putea lăsa Straja fără statutul de staţiune de interes naţional.

Reprezentanţii Enel au sistat furnizarea energiei electrice pentru refugiul Salvamont din Straja din cauza datoriilor acumulate, iar salvatorii montani spun că au ajuns în această situaţie din cauză că Primăria Lupeni nu le-a mai alocat nici un leu pentru funcţionare. Salvamontiştii sunt la capătul răbdării şi ameninţă că vor pleca în altă parte, pentru că aşa nu pot lucra.

„Fără funcţionarea unui Serviciu Public Salvamont, nici o zonă turistică nu poate deţine titlul de staţiune, potrivit prevederilor legale. Or, în prezent, la Lupeni acest serviciu funcţionează doar cu numele, pentru că, în afara unei Dacii papuc şi a unor minime cheltuieli, Consiliul Local nu suportă nimic pentru funcţionarea Salvamontului”, a declarat George Resiga, şeful Serviciului Salvamont Lupeni.  Singurii care i-au ajutat până acum sunt reprezentanţii Asociaţiei Proprietarilor de Cabane din Straja.  

Cele mai citite

Salvamont, 22 de intervenții în 24 de ore. 25 de persoane au fost salvate, iar șase au ajuns la spital

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate de echipele Salvamont din Sibiu, care au avut patru intervențiiSalvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore...

Rusia ar putea testa NATO încă din această toamnă. Scenariile analizate de serviciile americane

Printre incidentele invocate se numără pătrunderea unor drone rusești în România și incidente în care rachete rusești au ajuns pe teritoriul PolonieiServiciile de informații...

Spania răspunde Italiei cu controale la frontieră pe fondul crizei migrației

Măsura se aplică atât cetățenilor italieni, cât și altor pasageri care sosesc din Italia cu avionul sau cu vaporul, în contextul presiunii migratoriiSpania introduce,...
Ultima oră
Pe aceeași temă