18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăGDPRCosmetica ne bagă în spital

Cosmetica ne bagă în spital

Sute de saloane au fost amendate de Protecţia Consumatorilor, după ce comisarii au constatat că cei care intrau în unitate erau trataţi cu produse expirate. „Nu credeam că o să mi se în­tâmple tocmai mie, pentru că întotdeauna am avut grijă la lucruri de genul ăsta”, ne-a povestit Alina, în timp ce stătea pe o masă de spital aşteptându-l pe doctorul care trebuia să examineze mâna ei umflată.

„Acum două săptămâni am fost la un salon de în­frumuseţare, nu la cel la care mă duceam eu în mod obişnuit. Mă grăbeam şi aveam nevoie urgentă de manichiură şi pedichiură. Nu am fost foarte atentă la instrumentele utilizate, nu am întrebat expres dacă sunt sterilizate sau nu. În fine, am plecat spre casă, nu aveam nimic. După puţin timp am constatat că mă dureau foarte tare două degete de la o mână şi mi se înroşise carnea în jurul unghiilor. Am zis că nu e nimic grav, am încercat să mă tratez acasă, dar după vreo săptămână nu am mai avut încotro şi a trebuit să vin la medic”, mai spune Alina. Ea a fost depistată cu o infecţie puternică la unghii, provocată de forfecuţa nesterilizată folosită de manichiuristă.

De altfel, problemele legate de instrumentar au fost depistate la mai mult de 50 de operatori economici din trei judeţe, care fie nu puteau face dovada că ustensilele au fost sterilizate, fie forfecuţele, cleştii, pilele folosite erau păstrate în acelaşi loc cu cele sterilizate. „Cereţi personalului din unitatea respectivă să vă facă dovada sterilizării instrumentarului utilizat. Pentru produsele folosite, respectiv vopsea de păr, nuanţator, fixativ, lac de păr, creme, ojă etc., recomandăm să cereţi precizări despre termenele de valabilitate”, recomandă dl Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). În urma controlului, sute de vopsele de păr, geluri, nuanţatori, spume etc. au fost distruse, deoarece erau expirate, reprezentând un adevărat pericol pentru clientelă.

Fără preţuri

O altă abatere importantă este cea legată de preţuri sau, mai degrabă, neafişarea lor. „Am întâlnit o situaţie de genul acesta la un moment dat. Am mers la cosmetică, m-am tuns, m-am vopsit, m-am coafat, când să plătesc, casiera dădea din colţ în colţ că nu ştia cum să-mi calculeze. Nu aveau preţurile afişate nicăieri. Până la urmă a venit o colegă şi i-a scos un caiet vechi de sub tejghea şi i-a zis că are preţurile acolo. Mie doar mi-a spus cât am de plătit, fără să-mi dea un bon, ceva, sau să îmi zică cu cât m-a taxat pentru fiecare operaţiune”, ne-a povestit şi Elena. Genul acesta de abateri apare foarte des în reclamaţiile consumatorilor. Comisarii au depistat că peste 200 de saloane nu aveau preţurile afişate sau listele erau puse în locuri foarte puţin vizibile. În plus, la unele saloane de înfrumuseţare s-a depistat că un serviciu prestat avea mai multe preţuri.

Sute de saloane închise

Toate aceste abateri au fost depistate în urma unui control privind serviciile prestate de saloanele de înfrumuseţare (frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică, piercing, tatuaje, micropigmentare, epilare, tratament şi machiaj cosmetic) desfăşurat la nivel naţional. Din 750 de operatori economici verificaţi, 720 au fost găsiţi cu nereguli, fiind amendaţi cu 1.119.900 lei. La toţi a fost oprită temporar activitatea până la remedierea deficienţelor.  Nici cu actele nu stăteau mai bine, unele saloane neavând firmă, denumire, orar etc.  

Valentina Grigore
Valentina Grigorehttp://valentina-grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Cum să alegi patul ideal pentru sesiunile lungite de pescuit

Pescuitul este o pasiune care necesită nu doar echipament adecvat pentru capturarea peștilor, ci și pentru confortul pescarului. Atunci când petreci multe ore sau...

Instanța i-a admis cererea de eliberare condiționată a lui Radu Mazăre

Tribunalul Ilfov a decis luni să admită cererea de eliberare condiționată a lui Radu Mazăre din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o sentință...

Turcia, accesibilă numai cu buletinul, va fi destinația vedetă a verii

Paralela45 se așteaptă la o creștere de 8% a numărului turiștilor săi pe zboruri charter și de 12% pe circuite, în acest an, odată...
Ultima oră
Pe aceeași temă