Obişnuiţi cu aurul, n-am fost încântaţi de medalia de bronz pe care gimnastele noastre au cucerit-o la Birmingham în întrecerile europene pe echipe. Nici vorbele antrenorului coordonator al lotului naţional feminin, Nicolae Forminte, care spunea după finala pe echipe că „noua generaţie de gimnaste încă nu este pregătită pentru întreceri de un astfel de nivel, dar am pierdut o luptă, nu războiul, şi vom munci mult pentru a reveni”, nu au avut darul să ne redea încrederea în capacitatea gimnasticii româneşti de a reveni în poziţia de lider.
Titlul continental cucerit de Amelia Racea ne-a convins însă că România are din nou un lot omogen cu un potenţial uriaş. După aproape zece ani de la plecarea cuplului Belu-Bitang de la conducerea lotului olimpic feminin de gimnastică, putem spera că, dacă se va investi în gimnastică, atât muncă, cât şi bani, la Jocurile Olimpice de la Londra vom avea şansa să umplem din nou vistieria sportului românesc cu aur olimpic. Faptul că fără două dintre vedetele echipei, Sandra Izbaşa, accidentată, şi Ana Porgras, care a acuzat dureri la gleznă, delegaţia României s-a întors de la Campionatele Europene cu un titlu şi trei medalii de bronz este dovada resurselor noii generaţii de gimnaste. De asemenea, este dovada certă a concurenţei care va exista de acum încolo între componentele lotului pentru titularizarea în echipa care va participa la viitoarele competiţii care nu poate avea decât un sigur rezultat: progresul. Racea şi Haidu, cele două gimnaste prezente în premieră la o competiţie a senioarelor de anvergura Europenelor – în care lupta pentru podium a fost extrem de dură, eternelor rivale ale noastre din Rusia şi Ucraina alăturându-li-se englezoaicele -, au demonstrat că pot fi adversare redutabile pentru propriile lor coechipiere.
Astfel, de acum încolo fiecare componentă a lotului naţional, indiferent că se numeşte Izbaşa, Porgras, Chelaru sau Pătraşcu, va fi obligată să se autodepăşească pentru a avea asigurată prezenţa la marile întreceri viitoare.
