18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportCamera Deputaților, buget cu aproape 40% mai mare în 2018

Camera Deputaților, buget cu aproape 40% mai mare în 2018

Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pentru anul 2018 a fost adoptat, luni, de Comisia de buget-finanţe, dar şi, pe articole, de către plenul Camerei, USR acuzând faptul că acesta este majorat cu 36% faţă de anul în curs şi anunţând că va vota împotrivă.

Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pentru anul 2018 a fost dezbătut, iniţial, în Comisia de buget-finanţe, care l-a aprobat cu 11 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”.

Potrivit proiectului adoptat, bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul 2018 va fi în cuantum de 421.300.000 de lei, dintre care cheltuieli de personal vor fi în cuantum de 307.792.000 lei, avându-se în vedere implicaţiile legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, în timp ce cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi în cuantum de 54.616.000 lei.

Deputatul USR Claudiu Năsui a precizat, atât în Comisia de buget-finanţe, cât şi în plen, la dezbaterea pe articole, că bugetul Camerei pentru 2018 este mai mare cu peste 36% faţă de anul în curs, cele mai mari majorări înregistrându-se la chetuielile cu personalul, motiv pentru care USR va vota împotrivă. Proiectul de buget urmează să fie supus votului final, în sesiunea de miercuri

Cele mai citite

Ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, a sabotat România

În această perioadă se desfășoară la Meknes cea de a XVI-a ediție a Salonului Internațional al Agriculturii din Maroc, (SIAM) 2024, cel mai...

Fabrica de diamante a lui Ceaușescu a ajuns tun imobiliar

Recent am povestit într-un articol despre pasiunea familiei Ceaușescu pentru diamante și cum au reușit să obțină, temporar, concesiunea unei mine de diamante...

Prongnoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în intervalul 29 aprilie – 12 mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pe regiuni, valabilă în intervalul 29 aprilie - 12 mai 2024. Astfel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă