2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn salariat la nouă şomeri

Un salariat la nouă şomeri

Criza economică a afectat grav economia sălăjeană, iar numărul salariaţilor a scăzut foarte mult.

De la începutul crizei financiare, mii de firme din Sălaj şi-au închis porţile şi au lăsat fără slujbe câteva mii de sălăjeni. Diminuarea dramatică a numărului de angajaţi creşte eforturile financiare pentru plata drepturilor băneşti ale şomerilor din judeţ. Situaţia înregistrată la nivelul Sălajului este de-a dreptul îngrijorătoare, în condiţiile în care banii încasaţi la bugetul asigurărilor de şomaj nu acoperă nici măcar 12 procente din valoarea indemnizaţiilor plătite celor rămaşi fără slujbe. Din cei peste 100.000 de sălăjeni apţi de muncă, doar 38 la sută muncesc cu acte în regulă şi pun, astfel, umărul la fondul de şomaj.

Dezechilibru accentuat

În primele trei luni ale acestui an, valoarea contribuţiilor la şomaj a fost cu mult sub nivelul indemnizaţiilor plătite în aceeaşi perioadă persoanelor fără un loc de muncă. Mai grav este că de la o lună la alta, raportul dintre cei doi indicatori este în continuă creştere. Astfel, dacă în prima lună din an, fiecărui salariat sălăjean îi reveneau 6,46 şomeri, în februarie, raportul a crescut la 8,17, pentru a ajunge la 8,41 în martie, a declarat Romeo Sârca, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. În luna martie, aproximativ 40.500 de lucrători sălăjeni au contribuit la bugetul asigurărilor pentru şomaj cu 450.822 lei, în timp ce şomerii indemnizaţi din judeţ, 8.089 la număr, au „înghiţit” aproape 3,8 milioane de lei. Diferenţa de bani dintre plăţi şi încasări este suportată prin subvenţii de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că Sălajul produce la bugetul statului o „gaură” de circa trei milioane de lei în fiecare lună. „Creşterea raportului dintre contribuţia angajaţilor şi cheltuiala statului cu şomerii sălăjeni nu se datorează neapărat numărului tot mai mare de beneficiari ai indemnizaţiei, ci mai degrabă diminuării veniturilor persoanelor plătitoare”, spune şeful AJOFM Sălaj.

Preferă ajutorul de şomaj

Şeful AJOFM acuză faptul că mulţi şomeri refuză să se angajaze în perioada în care, prin lege, au dreptul la un ajutor de la stat: „Mulţi şomeri se complac în situaţia în care se află, mulţumindu-se cu banii pe care îi primesc de la stat pe o perioadă de cel mult 12 luni. Abia când se apropie de expirarea acestui termen, încep să-şi caute un serviciu. Ba chiar se mulţumesc cu orice slujbă”, a spus Romeo Sârca. În evidenţele AJOFM Sălaj figurează 11.500 de şomeri, aproape 96 la sută din aceştia provenind din mediul privat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă