3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialMaidanezii au zilele numărate: 7

Maidanezii au zilele numărate: 7

Proiectul de lege propus de prefectură prevede şi amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care abandonează maidanezii sau îi hrănesc în locuri publice. Fundaţiile care s-au opus până acum eutanasierii câinilor vagabonzi au abandonat şi ele patrupedele, de teama proceselor.

 

Un nou proiect de modificare a legii maida-nezilor, trimis ieri de prefec-tul Capitalei, Mihai Atănă-soaei, la Camera Deputaţilor, a readus în discuţie eutana-sierea câinilor fără stăpân grav bolnavi, dar şi a celor adunaţi de pe străzi şi care nu au fost adoptaţi în decurs de o săptămână. Pentru că solu-ţiile existente până acum nu au dat randament şi nu au dus la micşorarea numărului de câini comunitari care bân-tuie străzile capitalei euro-pene Bucureşti, proiectul aduce pedepse mai dure pen-tru persoanele care contribuie la înmulţirea maidanezilor.

 

Baze de date cu câini, indiferent de rasă

Cei care vor dori adoptarea a mai mult de doi câini vor trebui să facă dovada că au resursele materiale necesare pentru întreţinerea animale-lor, dar şi acordul vecinilor sau al asociaţiei de proprietari în cazul în care locuieşte la bloc, că a achitat taxele de sterilizare, microcipare şi tratare de boli. Propunerea legislativă mai prevede şi amenzi, între 1.000 şi 5.000 de lei, pentru cei care adoptă maidanezi şi apoi le dau drumul pe stradă, cât şi pentru cei care nu-şi sterili-zează maidanezii sau îi hrănesc în locuri publice. Totodată, propunerea de lege are în vedere şi crearea unei baze de date cu trei registre de evidenţă pentru câinii fără stăpân, pentru cei cu stăpân şi pentru câinii cu regim special. Prefectul Atănăsoaei îşi propune ca, după intrarea în vigoare a modificărilor, să fie „încurajată adopţia câinilor fără stăpân cu responsabilitate şi spirit civic”. Se revine astfel la o dezbatere mai veche despre nehotărârea autorităţilor privind soluţiile pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân.

 

Protocolul cu fundaţiile nu a funcţionat

Până în 2008, era permisă euta-nasierea câinilor fără stăpân, însă după adoptarea legii propuse de fostul senator Marius Mari-nescu, aceasta a fost interzisă, fără să fie stabilite prevederi legate de soarta maidanezilor rămaşi pe străzi sau prin adăpos-turi. Potrivit datelor asociaţiilor de protecţia animalelor, în Capitală sunt aproximativ 40.000 de câini fără stăpân, iar după datele administraţiei locale sunt 100.000.

Simona Panaitescu, directoarea Administraţiei pentru Supra-vegherea Animalelor (ASA), ne-a explicat că „în ultimii doi ani au fost sterilizaţi 10.000 de câini” şi, cu toate că a existat, după 2008, un protocol între primărie, ASA şi fundaţiile de protecţia ani-malelor, el nu a durat decât şapte luni: „Fundaţiile nu au vrut să-şi mai asume responsabilitatea prin semnătură pentru câinii sterilizaţi şi returnaţi pe stradă, dar agresivi, care au muşcat persoane. Pentru că asociaţiile erau date în judecată”. Simona Panaitescu a dat ca exemplu Parcul Circului, unde „au fost aduşi câini sterilizaţi, dar răi şi care erau adoptaţi de ONG-urile pentru protecţia animalelor. După ce a primit reclamaţii de la oameni, ASA le-a trimis adrese în care li se spunea că aceşti câini sunt agresivi şi că deranjează, dar după aceea fundaţiile au spus că nu-şi pot asuma responsabi-litatea”.

 

Sterilizarea, singura idee bună

Asociaţiile de protecţia anima-lelor critică şi lipsa de transpa-renţă a Prefecturii, care nu a făcut o dezbatere pe această temă şi nici nu a publicat modificările pe site-ul instituţiei. Reprezen-tanţii ONG-urilor sunt revoltaţi de ideile administraţiei. Marcela Lungu, preşedinta Fundaţiei Cuţu-Cuţu, ne-a spus că, dacă ar fi adoptate propunerile Prefec-turii, „se revine la anii 2000-2001, când a început eutanasierea în masă a câinilor”. În plus, potrivit acesteia, „medicii veterinari nu au calitatea legală de a depista care câini sunt agresivi şi care nu”. Simona Panaitescu susţine că cel mai important aspect al modificărilor este că „vor fi identificaţi şi microcipaţi toţi câinii”. De aceeaşi părere este şi preşedinta Fundaţiei Cuţu-Cuţu: „Singura parte bună a proiectului este sterilizarea animalelor cu deţinător, astfel se evită ca în cazul în care, într-o curte, o căţea fată zece pui, aceştia să fie aruncaţi în stradă”. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă