31.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialProbleme penale în pădurea Mogoşoaia

Probleme penale în pădurea Mogoşoaia

Generalul (r) Dumitru Iliescu este cercetat penal pentru tăieri ilegale de pădure. Doi presupuşi protectori de-ai săi, din Poliţie şi Parchet, sunt unul cercetat disciplinar, celălalt arestat preventiv.

Fostul director al SPP şi consilier pre-zidenţial al lui Ion Iliescu, generalul (r) Dumitru Iliescu este cercetat penal de poliţiştii de la IPJ Ilfov pentru tăieri ilegale făcute în pădurea Mogoşoaia. Generalul SPP este cercetat şi pentru modul în care şi-a ridicat o vilă chiar în pădurea Mogoşoaia.  „După ce şi-a făcut casa, acesta a tăiat foarte multă pădure din jurul locuinţei, fără să aibă nici o autorizaţie. La final a pus şi barieră în pădure. De altfel, după ce şi-a terminat casa, Iliescu şi familia sa au asfaltat o porţiune defrişată pentru a avea drum de acces la locuinţă”, au declarat pentru RL surse judiciare. În acelaşi dosar mai este cercetat şi tatăl generalului SPP, Venicius Iliescu.

Pe numele generalului (r) Iliescu existau mai multe plângeri privind defrişările operate, dar anchetele au stagnat. De altfel, cazul „Iliescu” a fost acum doar reanimat, pe fondul unei operaţiuni de „igienizare” a justiţiei ilfovene, în care sunt implicaţi un procuror-şef (Nelu Carpen) şi un comisar de poliţie (Viorel Zburătură) care, conform surselor RL, i-ar fi asigurat „protecţia” lui Dumitru Iliescu, tergiversând anchetele. Spre exemplu, chiar şeful IPJ Ilfov, comisarul-şef Viorel Zburătură, va fi cercetat disciplinar, după ce controlul făcut la judeţ de Ministerul de Interne şi inspectorii IGPR a descoperit mai multe nereguli în activitatea sa. Surse din IGPR au declarat pentru RL că ar fi doar o chestiune de timp până când comisarul Zburătură va fi înlăturat din funcţie, ca urmare a neregulilor descoperite la IPJ Ilfov. Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a decis la sfârşitul săptămânii trecute reţinerea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, Nelu Carpen. Acesta din urmă este acuzat de procurorii DNA de mai multe fapte de corupţie. Nelu Carpen ar fi constituit un grup infracţional organizat, alături de avocaţii Adrian Zamfirachi şi Ileana Gâlceavă, filieră prin care, contra cost, ar fi fost muşamalizate mai multe dosare de la Parchetul Buftea.

Numele lui Dumitru Iliescu a mai fost vehiculat recent, în contextul interceptărilor făcute în dosarul „Voicu”, din care a reieşit că generalul SPP este cumătrul şi protectorul senatorului PSD Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv pentru trafic de influenţă.  

 

 

Cele mai citite

Tinerii, tot mai îngrijorați de situația financiară. Majoritatea spun că nu își permit o locuință

Generația Z și Millennials din România resimt mai puternic presiunile financiare decât tinerii din alte țări. Potrivit studiului Deloitte Global Gen Z and Millennial...

Ursoaică de 100 de kilograme, capturată în curtea unui liceu din Sibiu

Operaţiunea de tranchilizare a fost coordonată de autorităţile locale, care au intervenit împreună cu medicul veterinar şi pădurarul desemnat pentru astfel de situaţiiUn urs...

Schimbări temporare pe ruta Gara de Nord – Aeroport Otopeni: mai multe trenuri CFR vor fi suspendate în timpul nopții

Reprezentanții CFR Călători precizează că pasagerii care dețin bilete pentru trenurile anulate pot solicita restituirea contravalorii acestoraCălătorii care folosesc legătura feroviară dintre București Nord...
Ultima oră
Pe aceeași temă