Zilele trecute, un prieten mi-a spus cu aerul aceluia care ştie tot, că de la o vreme trăim într-o junglă şi cine nu are dinţi şi gheare adecvate, mai devreme sau mai târziu, va ajunge sfâşiat de aşa-zişii lui semeni. M-am simţit obligat să-l corectez afişând toată politeţea de care sunt în stare. Dragul meu, nu trăim într-o junglă, aceasta este încă o imagine idealizată, ci într-o cocină, ceea ce din păcate înseamnă cu totul altceva. Cu totul altceva. Viaţa în jungă presupune să ai de-a face cu tigri, pantere, leoparzi, tot felul de carnasieri care nu te cruţă. Viaţa în cocină presupune să fii mâncat de porci, ceea ce e precedat de o terfelire şi o înjosire fără seamăn. Romanii nu-i aruncau pe primii creştini în cocină, ci în groapa cu lei. Acolo a ajuns şi profetul Daniel, dacă ne amintim bine. Vremurile de odinioară aveau alonjă în aşa fel încât şi adversarii erau respectaţi prin sfârşitul care li se pregătea. Martirologiul creştin are demnitatea sa întrucât şi prigonitorii trăiau conform unor principii şi a unei rigori. Chinurile erau uriaşe, dar moartea venea ca o răscumpărare pentru acela care într-adevăr credea. Cocina care a înlocuit jungla a apărut din timpurile moderne şi a culminat în comunism. Episodul sinistru de la Piteşti s-a bazat nu atât pe schingiuirea deţinuţilor cât pe înjosirea lor. Nimic nu poate să depăşească imaginaţia diabolică a acelora care au pus la cale experimentul şi care ştiau că în locul junglei în care mureau martirii aşează cocina pentru a nu mai avea martiri. De atunci vorbim de piteştizarea ţării. Tot ce s-a întâmplat în 45 de ani a fost o consolidare a cocinii pentru a ne fi ruşine de cuvinte mari şi de gesturi patetice. Nu-i vorbă, în toată lumea a avut loc acelaşi fenomen, dar acolo unde acesta s-a transformat în politică de partid şi de stat lucrurile nu au termen de comparaţie. Acum, ca multe altele, şi cocina e în ruină. Aceasta nu înseamnă că terfelirea ar fi încetat.
Moartea nu e sinonimă cu înjosirea, aşa cum jungla nu e totuna cu cocina, iar tigrul cu porcul.
