31.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialPartidă de infarct la Cluj

Partidă de infarct la Cluj

Universitatea Cluj a câştigat primul derby pentru promovare al returului ligii a doua, 2-1 cu Dacia Mioveni, după un meci în care a avut trei goluri anulate, o bară, iar golul victoriei a fost marcat în minutul 87. Ba, mai mult, înainte de reuşita decisivă a „şepcilor roşii”, arbitrul Radu Petrescu a dat două cartonaşe roşii în tot atâtea minute, câte unul de fiecare echipă. Sub privirile patronului Florian Walter, aflat pe banca de rezerve, ardelenii au obţinut, astfel, a treia victorie consecutivă şi a doua după plecarea managerului Viorel Hizo. „Nu ne gândim la promovare, chiar dacă văd că şi jocul rezultatelor ne avantajează. Mai avem o lună şi jumătate de luptat, iar miercuri urmează o nouă finală pentru noi, la Vâlcea”, a declarat antrenorul „studenţilor”, Cristi Dulca. Acesta i-a băgat pe jucători în cantonament încă de sâmbătă seară în vederea meciului cu CSM Râmnicu Vâlcea, din deplasare.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea

O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...

ANAF organizează noi webinarii în august 2026. Cum se pot înscrie contribuabilii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor.Seminariile online oferite de ANAF au rolul de...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă