12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialMinistrul Muncii pleacă în Germania să verifice situația muncitorilor români

Ministrul Muncii pleacă în Germania să verifice situația muncitorilor români

“Voi pleca personal în Germania. Simt nevoia să verific şi în teren condiţiile de muncă şi să discut cu românii. Nu plec de la premisa că angajatorii germani sunt iresponsabili, după cum nu îi tratez aşa nici pe angajatorii din ţară, despre care PSD ar spune că sunt nişte infractori. Aşa cum am spus tuturor omologilor mei din ţările membre UE în care avem comunităţi de români, mă voi implica în promovarea unei dezbateri europene orientate spre găsirea de soluţii pentru ca, indiferent unde lucrează un cetăţean european, în spaţiul european, să existe o corespondenţă clară între măsurile de protecţie socială şi de siguranţă la locul de muncă”, a anunțat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-o postare pe contul ei de Facebook.

Anterior, pe parcursul zilei de luni, ministrul Violeta Alexandru participase la o audiere în Parlamentul României, în care fusese întrebată despre situaţia muncitorilor români din Germania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă