12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe e nou la Programul prima casă

Ce e nou la Programul prima casă

Guvernul a modificat din nou prevederile Programului Prima Casă. Membrii Executivului au decis ca toţi cei care, până la data solicitării creditului în cadrul programului garantat de stat, nu au deţinut niciodată împreună cu soţul sau soţia o locuinţă, indiferent de modul de dobândire, să poată beneficia de credite garantate în cadrul programului. „Astfel, pot beneficia de acest program şi persoanele care au deţinut proprietăţi în cotă parte, dar nu împreună cu soţul sau soţia”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, Guvernul a introdus câteva reglementări necesare pentru înscrierea în cartea funciară a garanţiilor pentru construcţia de locuinţe în cadrul programului Prima Casă, atât în regim individual, cât şi în sistem asociativ: ipoteca pe locuinţa viitoare în favoarea statului român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cu obligaţia notării prealabile a autorizaţiei de construire în cartea funciară; instituirea unei ipoteci legale de rang I în favoarea statului român, asupra terenului pe care se construiesc locuinţele, prin Ministerul Finanţelor Publice; instituirea unui drept de ipotecă legală de rang II în favoarea finanţatorului, a băncii, asupra terenului pe care se construiesc locuinţele.

Deciziile au fost luate în urma propu­nerilor venite din partea Ministerului Finanţelor Publice, rezultate în urma discuţiilor cu Asociaţia Română a ­Băncilor (ARB), modificându-se astfel OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ­Prima Casă.

Băncile pot schimba clienţii rău-platnici la Prima Casă 2

Guvernul a mai decis că băncile pot găsi un client care să preia, de la rău-plat­nici, ratele la creditul contractat prin Programul Prima Casă.  În plus, restanţierii pentru care statul a achitat valoarea de executare a garanţiei nu vor mai beneficia de un spaţiu minim de locuit. Astfel, va fi asigurată o garanţie efectivă a statului, putând fi executate silit locuinţele achiziţionate sau construite prin Programul Prima Casă.

 

Cele mai citite

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă