Suntem stăpâni ai trupului nostru sau suntem robi ai lui? Iată ce-i scrie, în acest sens Seneca (filosof şi scriitor latin, c.4 î.H. – 65 d.H.) discipolului său Lucilius: „Recunosc că este adânc înrădăcinată în noi iubirea trupului nostru. Recunosc că avem datoria să-l ocrotim. Nu zic că nu ar trebui să-i purtăm de grijă, dar zic că nu trebuie să ne facem robii lui. Căci cel care se face rob trupului, cel care-şi face multe griji cu dânsul şi-i subordonează totul robeşte la mulţi stăpâni.” („Scrisori către Lucilius”, s.14). Nu-mi plac cuvântările morale, predicile îndeosebi care văd în trupul nostru numai putinţe de a păcătui. Ne¬greşit, trebuie să avem grijă de cele de tre¬buinţă şi chiar plăcute trupului, altfel fără împlinirea nevoilor sale biologice nu ne-am putea ţine pe picioa¬re. Ceea ce m-a făcut să mă opresc la cuvintele lui Seneca este expresia că trupul, prin grijile ce i le purtăm, ne poate face „rob la mai mulţi stăpâni”.
Şi care sunt aceşti „stăpâni” din trupul nostru al căror rob suntem adesea cu supunere, uneori fără nici o silabă de împotrivire? Iată-i: dorinţele carnale, poftele nesătule, plăcerile (îndeosebi „cele ale pântecelui şi ale celor de sub el”, după o expresie din vechile cazanii) şi care ne călăuzesc, celor mai mulţi dintre noi, paşii în viaţă. E bine ca, măcar din când în când, robul din noi să-şi poată stăpâni… stăpânii trupeşti!