4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialCurtea Constituţională, asul politicienilor corupţi

Curtea Constituţională, asul politicienilor corupţi

Dosarele marilor fapte de corupţie zac nesoluţionate, fiind blocate la Curtea Constituţională şi în Parlament. Ieri însă, spre  deosebire de Adrian Năstase, Cătălin Voicu nu a avut noroc. Curtea Constituţională a respins luni excepţiile ridicate de avocaţii lui Miron Mitrea (dosarul legat de  o achiziţie imobiliară) şi a lui Adrian Năstase („Trofeul Calităţii”). Cazurile de vor întoarce astfel în instanţă. Totuşi, de cel puţin trei ani, dosarele lui Adrian Năstase (Zambaccian), George Copos, Dan Voiculescu, Gheorghe Falcă, George Becali, Radu Mazăre sunt amânate „sine die”. Avocaţii inculpaţilor au făcut abuz de sesizare de neconstituţionalitate special pentru a tergiversa cât mai mult o decizie definitivă în instanţă. Mai mult, de cele mai multe ori, judecătorii au acceptat aceste sesizări, trimiţând cazurile la CCR. De asemenea, în Raportul Comisi-ei Europene privind reformele din justiţie, prezentat marţi la Bruxelles,  se arată că „în toate cazurile în care au fost implicaţi acuzaţi de nivel înalt s-a ridicat cel puţin o dată o excepţie de neconstituţionalitate”.

Cel mai greu caz de mare corupţie instrumentat de DNA în 2006, dosarul „Mătuşa Tamara”,  este blocat la Curtea Constituţională de aproape un an de zile. În acest dosar Adrian Năstase este acuzat de compli-citate la luare şi dare de mită. De asemenea, procesul în care este judecat primarul Gheorghe Falcă pentru abuz în serviciu a fost suspendat până de curând de Curtea Constituţională. Este a doua sesizare făcută la CCR de către primarul Aradului. Un alt dosar blocat la Curte este cazul „Valiza”, în care  europarlamentarul George Becali este inculpat pentru  dare de mită. Apărătorii lui Becali au susţinut că mai multe articole din Codul Penal sunt neconstituţionale, fapt admis de instanţă. La rândul lor, avocaţii lui Radu Mazăre au depus ieri în instanţă o sesizare de neconstituţionalitate, ceea ce ar putea duce şi la blocarea acestui dosar. Primarul Constanţei este inculpat pentru  atribuirea ilegală a unor terenuri din domeniul public. George Copos şi Dan Voiculescu au încercat şi ei aceste tertipuri pentru a bloca judecarea lor la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, dar Curtea Constituţională a respins în cele din urmă sesizările de neconstituţionalitate, iar dosarele lor sunt din nou pe rol,  în instanţă, după o întârziere a procesului de trei ani de zile.  Totodată, acum două zile, CCR a dat drumul la alte două dosare penale în care sunt judecaţi Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Cei doi lideri ai PSD au fost trimişi în judecată acum trei ani.

Voturile lui Blaga şi Berceanu, decisive pentru Voicu

Nu doar soluţia „CCR” tergiversează judecarea marilor dosare de corupţie. Blocajul exercitat din parlament reprezintă o alternativă la fel de eficientă. Acum doi ani, spre exemplu, aleşii PSD au împiedicat cercetarea penală în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase era inculpat pentru fapte de corupţie. Cazul său nu este unic, dar este de departe cel mai răsunător. Ieri însă, Cătălin Voicu nu a mai avt acelaşi noroc. Pentru prima dată în România, senatorii au aprobat încuviinţarea arestului preventiv al unui coleg. Cererea DNA a trecut însă la mustaţă: 70 de voturi „pentru” şi 40 „împotrivă”, în condiţiile în care erau nece-sare cel puţin 69 de voturi favorabile. Pentru a minimiza riscurile, puterea şi-a trimis în plen inclusiv miniştrii senatori, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, ale căror voturi par a fi fost decisive. Astfel, în mai puţin de 48 de ore, aleşii au „închis” cazul Voicu, ceea ce este o premieră. În istoria recentă a parlamentarismului mioritic s-a obişnuit ca actul de justiţie să fie blocat fie la vot, fie prin tot felul de tertipuri procedurale.

Întrebaţi de România Liberă ce a făcut de data asta diferenţa, parlamentarii dau de înţeles că teama de opinia publică i-a determinat să grăbească lucrurile şi să lase justiţia să-şi facă datoria. „Sunt cazuri şi cazuri. Nu poţi compara termopanele lui Năstase cu dosarul Voicu. Aici a fost vorba de altceva, de ceva mai grav, -arest preventiv, nu de începerea urmăririi penale. Oricum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, cred că Senatul s-a spălat pe mâini aprobând cererea DNA ca să nu mai existe percepţia publică, că noi obstrucţionăm justiţia. Am vrut să arătăm că există voinţă politică să colaborăm cu justiţia, cum am făcut-o şi în cazul colegului Păcuraru”, ne-a declarat senatorul PNL Ioan Ghişe, membru în Comi-sia juridică. Acesta este însă de părere că arestul preventiv este o măsură nejustificată, întrucât nu a ataşat la dosar probe care să arate că senatorul Cătălin Voicu ar reprezenta un pericol public. Ghişe a mai spus că el a respectat decizia PNL de a vota „pro” cererea DNA, dar a recunoscut că, dacă ar fi fost ales independent, ar fi votat „împotrivă”: „Am o dilemă de conştiinţă, ca om”. 

În opinia vicepreşedintelui Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, pesedistul Florin Iordache, aleşii nu au dorit să se transforme în scut nici pentru Adrian Năstase, nici pentru Miron Mitrea, numai că „nu erau destule elemente care să justifice începerea urmăririi”. „Arestul preventiv e altceva. Nu se pot compara dosarele”, a adăugat Iordache. De partea cealaltă, reprezentanţii puterii se împăunează cu succesul din cazul Voicu. „De data asta nu mai e PSD-ul majoritar în Parlament. Nu mai mergem la Parchet cu partidul de mână, ca la Năstase sau Bivolaru. Este pentru prima oară când instituţiile statului funcţionează cu adevărat”, a concluzionat secre-tarul Comisiei juridice din Senat, Mircea Andrei (PDL). Întrebat cum îşi explică atunci tergiversările deputaţilor în cazul colegei de partid Monica Iacob Ridzi, Mircea Andrei a găsit rapid o explicaţie: „A fost vorba numai de două luni”. Potrivit Constituţiei, un parlamentar nu poate fi arestat decât în urma unui vot dat în plenul Camerei legislative din care face parte.  

Cele mai citite

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă