Cei care s-au împrumutat în monedă elveţiană în urmă cu doi-trei ani plătesc acum rate cu până la 50% mai mari. Scăderea de dobânzi a atenuat creşterea ratelor.
„În anii anteriori, creditele în franci erau avantajoase pentru client datorită costurilor de finanţare reduse. Pe fondul crizei financiare, costul finanţării în această monedă a crescut foarte mult, influenţat fiind atât de creşterea percepţiei riscului de ţară, dar şi din cauza faptului că francul este cunoscut ca monedă de fugă”, spune Radu Topliceanu, director de retail la Raiffeisen.
De altfel, de la începutul anului trecut până în prezent, este sesizabilă o creştere a ratelor la creditele în monedă exotică. În medie, efortul lunar a crescut cu până la 20% în ultimul an. În ultimii trei ani, diferenţa dintre cea mai mică şi cea mai mare rată a fost de 50%. În lei, cursul a crescut de la 1,9 la 2,85 pentru un franc. Dacă dobânda este legată de LIBOR, scăderea acestuia a redus impactul la cel mult 25%.
Menţionăm că încă de la finele anului 2008 băncile locale au renunţat să mai acorde credite în monedă exotică. Până atunci, cele mai active bănci din acest punct de vedere au fost Banca Românească, Piraeus Bank, Credit Europe Bank, Volksbank, OTP, Bancpost şi Raiffeisen.
Restanţele au crescut de peste zece ori
Dinamica restanţelor la creditele în monedă exotică a fost în ultimul an mult mai pronunţată decât în cazul împrumuturilor în lei şi euro. Practic, dacă restanţele la monedele clasice de creditare au crescut cu aproximativ 300% la împrumuturile în franci, vorbim de o creştere de peste 1.000%. Potrivit Băncii Naţionale a României, la nivelul lunii februarie, restanţele totale la creditele în franci elveţieni acordate persoanelor fizice se ridicau la peste 250 milioane lei, faţă de doar 23 milioane lei cât erau în februarie 2009, în creştere de zece ori. În acelaşi timp, restanţele mai mari de 30 de zile la credite în euro au crescut de 4 ori, iar cele la creditele în lei, de doar 2,5 ori.