12.3 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialCVM vrea titlul cu numărul patru

CVM vrea titlul cu numărul patru

La finele acestei săptămâni debutează primul turneu din seria de patru, în urma cărora vom afla campioana României la volei masculin.

Reprezentanta Con­stanţei în voleiul masculin românesc, CVM Tomis, a încheiat prima parte a campionatului pe prima poziţie, dar în faza următoare porneşte cu un mic dezavantaj. În urma clasamentului întocmit pe baza rezultatelor directe dintre cele patru formaţii cali­fi­cate, Tomis ocupă locul trei, la un punct de cel mai bine clasată echipă, Dinamo, şi este depăşită în această ie­­rarhie şi de Remat Zalău, care are însă acelaşi număr de puncte ca Tomis. Pe ultimul loc în clasa­ment se situează Unirea Dej. Primul turneu final se desfăşoară la finele acestei săptămâni, în Capitală, gazdă urmând a fi Dinamo. Tomitanii sunt încrezători în forţele lor şi spun că pot acapa­ra prima poziţie încă după dispu­ta­rea primelor trei jocuri. „Cu trei victorii în primele meciuri avem posibilitatea de a ne situa pe pri­ma poziţie la finalul turneului de la Bucureşti. Important este că am lăsat în urmă jocurile mai puţin reuşite din sezonul regulat şi avem încredere că ne putem impune pentru a pa­tra oară con­se­cutiv în campionat”, a declarat căpitanul Tomisului, Radu Began. Sistemul de disputare al campionatului este unul destul de dificil, mai ales în ultima parte, atunci când echi­pele sunt nevoite să joace trei meciuri în trei jocuri consecutive. „Nu pot spune că ne avantajează în mod special, dar băieţii sunt bine pre­gă­tiţi din punct de vedere fizic şi nu cred că vom avea probleme cu oboseala. Lotul nostru este unul destul de numeros şi rezervele sunt apropiate  valo­ric de titulari, iar antreno­rul are po­sibilitatea de a roti jucătorii din teren astfel încât să beneficieze mereu de pros­peţime fizică”, a declarat directorul exe­cutiv al tomitanilor, Serhan Cadâr. 

 

Sidelnikov conduce echipa

În startul campionatului, CVM Tomis a fost condusă de canadianul Stelio De Rocco. După plecarea acestuia, banca tehnică a fost preluată de Mircea Dudaş, acesta încheind sezonul cu patru victorii consecutive. În cele din urmă, conducerea CVM a ajuns la un acord cu rusul Viktor Sidelnikov, tehnician ce are în palmares Liga Campionilor. Rusul va fi pe bancă, pentru prima oară în calitate de „principal”, chiar la turneul de la Bucureşti de la finele acestei săptămâni.

 

9 trofee are în palmares CVM Tomis, în scurta sa istorie: trei titluri de campioană şi şase cupe ale României, toate consecutive.

Cele mai citite

Sancțiuni impuse de SUA, Marea Britanie și Australia pentru combaterea grupului de infractori cibernetici ruși Evil Corp

SUA, Marea Britanie și Australia au impus sancțiuni împotriva a șapte cetățeni ruși și a două companii aparținând unui agent FSB (Serviciul Federal de...

Liga Campionilor: Real Madrid și Bayern Munchen au pierdut în deplasare

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, şi Bayern Munchen, performera primei etape, au pierdut meciurile susţinute în deplasare, miercuri seara, în etapa a doua a Ligii...

Alina Bica scapă de executarea unei pedepse de patru ani de închisoare cu executare

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a scăpat de executarea pedepsei de patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Curtea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă