Încondiţiile în care companiile de detergenţi ies pe piaţă cu miresme exotice precum orhideea albă sau floarea pasiunii – produse cu o mulţime de chimicale – este lesne de înţeles de ce unii oameni îşi doresc o pauză de la toate aceste arome. Tocmai de aceea, „neparfumat” este acum cel mai la modă parfum, potrivit The Ecologist.
Totuşi, există momente în care fiecare simte nevoia să se răsfeţe cu o aromă specială. Vestea bună este că aceste arome pot fi obţinute din ingrediente 100% naturale. La urma urmei, parfumul a fost folosit încă de acum câteva secole, pentru o gamă largă de scopuri – ceremonii religioase, mascarea mirosurilor, sau chiar ca afrodisiac.
Înainte să cumpăraţi un astfel de parfum, este necesar să aflaţi de unde puteţi achiziţiona unul, cât este de natural, dacă sunt folosite ingrediente durabile şi, cel mai important, dacă miroase cu adevarat frumos.
Când îţi doreşti un parfum natural şi organic, sunt câteva lucruri pe care va trebui să le accepţi. În primul rând, nu îl vei găsi la magazinele obişnuite sau la mall. Dacă vrei aşa ceva, trebuie să cauţi în altă parte, în principal pe Internet.
Variantele sunt limitate, dar acest lucru nu este neapărat negativ. Când alegi ceva ce nu este la modă eviţi să fii sedusă de ultima achiziţie a unei celebrităţi sau de o reclamă prea sexuală. Este o capcană în care cad mulţi clienţi – aproape 97 de procente din costurile producţiei unui parfum obişnuit merg spre marketing, ambalaj şi publicitate. Lichidul din sticluţă nu mai reprezintă decât 3 procente din preţul final.
„Cred că cei mai mulţi oameni nici nu mai miros parfumurile. Sunt atât de influenţaţi de reclame încât ajung să cumpere lucruri care de fapt nu le plac”, a spus Roja Dove, parfumier şi fondator al companiei Haute Parfumerie de la celebrul magazin Harrods.
Natura într-o sticluţă
Pentru cei obişnuiţi cu parfumurile de la magazin, miresmele naturale pot părea puţin „pamântoase” şi prea naturale. Deloc surprinzător, având în vedere că sunt produse cu uleiuri esenţiale din flori şi frunze.
„Aromele naturale sunt mai delicate şi mai subtile”, a spus Sadie Chowen, managerul general al Burren Perfumery, din Irlanda. „Substanţele sintentice sunt mai puternice şi mai stridente. Parfumurile la modă pot folosi, de asemenea, arome foarte nefireşti şi care nu reflectă realitatea. Atunci când creezi un parfum natural, paleta este limitată”.
O altă problemă asociată cu parfumurile naturale şi organice este că mirosul trece după câteva ore. Dove spune că acestea „nu au suficientă putere să reziste”. Deşi sunt „chiar foarte plăcute, pentru majoritatea oamenilor, nu se vor ridica la înălţimea aşteptărilor”. Totul depinde de criteriile de alegerile ale fiecăruia.
Sintetic vs. natural
Până la naşterea industriei moderne a frumuseţii, la sfârşitul anilor 1880, toate parfumurile erau făcute din plante şi grăsimi animale. Oamenii de ştiinţă au descoperit apoi cum să creeze arome sintentice. Potrivit Fundaţiei Parfumurilor din Marea Britanie, aproape două treimi din parfumurile moderne sunt derivate sintetice, iar treimea rămasă foloseşte un procent mic de ingrediente naturale. Totuşi, în cazul unor parfumuri rafinate şi foarte scumpe, acest procent este mai mare de jumătate.
În ziua de astăzi, linia de demarcaţie dintre „natural” şi „sintetic” este una foarte fină. Există trei tipuri de substanţe sintetice: izolatele naturale (substanţe extrase din uleiuri naturale), semi-sinteticele (izolate naturale modificate chimic) şi sinteticele (arome complet noi, create în laborator).
Miresmele sintetice au unele avantaje: pot fi produse ieftin şi în cantităţi mari, faţă de cele naturale – e nevoie de 750 de kilograme de petale de iasomie pentru a produce un kilogram de ulei.
În plus, sinteticele nu se bazează pe resurse naturale sezoniere şi scumpe, cum ar fi lemnul de santal, nici nu au nevoie de derivate animale, precum moscul, folosit în trecut ca fixativ, dar înlocuit acum de moscul sintetic.
Care este de fapt mirosul?
În cazul parfumurilor convenţionale nu ştii niciodată conţinutul exact. Amestecul complex între sute de substanţe chimice sintetice din parfumurile la modă nu sunt listate pe etichetă, ci este scris doar „parfum”, în UE, sau „aromă”, în SUA.
În 1986, Academia Americană de Ştiinţă a clasificat parfumurile ca fiind una dintre cele şase categorii de neurotoxine (chimicale care sunt toxice pentru creier), al căror impact asupra sănătăţii oamenilor ar trebui testat. Raportul spune că mai mult de 95% dintre chimicalele folosite în parfumuri sunt compuşi derivaţi sintetici ai petrolului. În plus, mai conţin toluen, derivaţi de benzen, aldehide şi alte toxine care pot produce cancer şi afecţiuni ale sistemului nervos central. De altfel, parfumul a fost cunoscut mult timp ca fiind riscant pentru bolnavii de astm. Multe ingrediente parfumate pot cauza erupţii pe piele, dureri de cap sau greaţă.
Parfumurile şi sănătatea
Cele mai controversate ingrediente sunt moscul sintetic şi ftalaţii. Ambele chimicale produse artificial sunt periculoase şi pot fi găsite în multe mărci cunoscute de parfumuri. Moscul sintetic poate produce dereglări hormonale şi cancer. Urme de mosc sintetic pot ajunge în laptele matern şi în sângele din cordonul ombilical. Un studiu suedez din 2008 a arătat că femeile care folosesc foarte mult parfum în perioadă sarcinii au concentraţii ridicate de mosc policiclic în laptele de la sân şi acest lucru poate fi dăunător pentru copiii alăptaţi astfel.
Expunerea la ftalaţi fost corelată cu infertilitatea masculină. Principalul ftalat folosit în produsele de îngrijire personală din Europa este ftalatul dietilic. Studiile au arătat că această substanţă dăunează calităţii spermei.
Asociaţia de Parfumuri şi Igienă Cosmetică din Marea Britanie a spus că atât moscul sintetic, cât şi ftalatul dietilic sunt inofensive şi că toate ingredientele sunt verificate periodic.
Parfumarea ocazională cu produsele din comerţ nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Totuşi, dacă vreţi să va simţiţi în deplină siguranţă, alegeţi alternativele naturale, preferabil organice. Toate dintre propunerile The Ecologist sunt obţinute din ingrediente naturale, unele sunt aproape 100% organice şi majoritatea au la bază alcool din plante.
Alternative naturale
*Lime Sensation, de la Lavera’s Body SPA, este un parfum sportiv, revigorant şi proaspăt. Preţ: 18 euro (72 RON)
*Remedies to roll, de la Neal’s Yard Remedies, conţine un amestec de uleiuri esenţiale într-o sticluţa utilă, pe care o poţi ţine la îndemână în geantă. Costă 6 euro (26 RON)
*Mandarin Single Note 100%, de la Balm Balm, este un parfum organic , făcut doar din două ingrediente (ulei esenţial şi alcool din cereale). Disponibil cu aromă de mandarine sau în alte şapte varietăţi, la preţul de 22 de euro (90 RON)
*Usiku, de la Jo Wood este o apă de toaletă cu aromă picantă, lemnoasă şi caldă, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Îl puteţi achiziţiona la preţul de 40 de euro (162 RON)
*Misaki, de la Tsi-laa – Un amestec neobişnuit care conţine lavandă, ceai cald, mentă şi bergamotă. Preţ: 100 de euro (400 RON)
*Fig and Mace Perfume, de la Wickle – o aromă fructată, dulce şi uşor picantă, pe bază de ulei. Ambalajul este din carton reciclat şi legat cu un şnur ecologic. Costă 28 de euro (112 RON).