17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine mai închiriază spaţii comerciale stradale în 2010

Cine mai închiriază spaţii comerciale stradale în 2010

Conform declaraţiei lui Valentin Manu, Partener, Director Departament High Street Retail Cushman & Wakefield România, “Clienţii importanţi ai spaţiilor stradale încă sunt băncile, farmaciile, cazinourile. Avem însă şi cereri din sectorul de fashion. În prezent, zonele cele mai solicitate sunt cele din interiorul cartierelor rezidenţiale, sunt spaţii cuprinse între 100-600 mp.”

Totodată, restaurantele de tip fast-food sunt în plin proces de expansiune pe segmentul stradal. Tot mai multe pizzerii şi shaormarii au apărut în zonele cu trafic pietonal intens. Le găsim cu precădere în cartierele semicentrale ale oraşului, dar asta nu înseamnă că au ocolit centrul. În zona Unirii, spre exemplu pe lângă deja veteranele McDonalda’s şi KFC găsim tot soiul de restaurante de tip fast food, gogoserii, farmacii chiar şi covrigării. Patronii plătesc chirii mari, dar traficul pietonal din zonă le aduce încasări, mulţi dintre cei care trec prin faţă magazinelor se opresc să cumpere, fiind atraşi de mirosurile imbietoare. Despre firmele de îmbrăcăminte care înainte se numărau printre principalii chiriaşi ai spaţiilor stradale, consultanţii imobiliari spun că multe dintre ele s-au orientat spre malluri unde chiriile sunt considerabil mai mici.

Chirii spaţii comerciale de lux

Chiar dacă chiriile spaţiilor comerciale stradale au scăzut anul trecut cu până la 50%, Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru rămân în continuare zone exclusiviste. “Spaţiile stradale în acest moment se adresează unei alte categorii de populaţie, cu venituri mai ridicate, fiind căutate de branduri exclusiviste precum Ferrari, care recent şi-a deschis magazin la capătul Căii Victoria,” spune Luciana Petrescu, director general Net Worth Advisory.

“În ultimii doi ani chiriile au scăzut pe arterele comerciale stradale, ele îşi menţin o valoare ridicată pe piaţă faţă de alte spaţii din Bucureşti, cum ar fi mallurile. Unicitatea este unul dintre elementele care păstrează această distincţie. Câte Căi Victoriei sau bulevarde Magheru avem în Bucureşti?” se întreabă Ionuţ Butoi, preşedintele filialei UNAI-Bucureşti. Pe Calea Victoriei, bulevardul Magheru şi zonă Unirii rămân în continuare cele mai scumpe chirii din Capitală, între 50-80 euro/mp/luna, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield România.

“Chiriile se situează între 8 euro/mp şi 80 euro/mp în funcţie de localizare şi amenajările aduse spaţiului. Această este media pe care am obţinut-o din septembrie 2009 până în prezent. Bineînţeles mai sunt spaţii cu caracter de unicitatea care depăşească preţul de 80 euro/mp/” ne-a declarat Luciana Petrescu, director general Worth Advisory.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă