Fireşte, întrebarea nu se referă la aşteptări cum ar fi cele din partea norocului, a întâmplărilor fericite etc., ci are în vedere pe cele ce vin din realizări, din împliniri prin rostul, menirea noastră şi care dau vieţii un curs frumos, o culoare vie. Aşteptarea unei bucurii este parcă mai frumoasă decât însăşi bucuria; bucuria vine, te saltă sus-sus şi apoi, poate chiar a doua zi, trece în amintire. Ce potrivite sunt aceste cuvinte ale scriitorului T. Muşatescu (1903 – 1970) privind aşteptarea bucuriei: „Cea mai mare bucurie din viaţă este cea pe care o aştepţi” – adică însăşi aşteptarea bucuriei e ca o lumină premergătoare care-ţi înseninează, îţi colorează zilele aşteptării. Dar ce trist e când nu aştepţi nimic, când nu poţi avea nici măcar iluzia unei împliniri, a unei izbânzi; parcă nici timpul nu mai are rost, ca şi cum ar sta pe loc. Şi astfel zilele pe care le trăieşti nu mai au culoare, sunt pline de ceaţă. Da… cred că măcar unul din rosturile vieţii noastre să fie şi de a avea aşteptări de la noi înşine, prin împliniri ale strădaniilor, prin biruinţe asupra necazurilor. E bine să răspundem la această întrebare: „Ce aşteptări am, ce bucurii de suflet îmi pot dărui?”