28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialCriză de heparină în Ardeal

Criză de heparină în Ardeal

Ultimele flacoa­ ne cu heparină din stocurile Cen­trului de dializă al Spi­ta­lului Clinic Judeţean de Urgenţă de la Târgu-Mureş au fost utilizate alaltăieri. În lipsa medicamentului, viaţa bolnavilor este deja pusă în pericol. Asta, pentru că heparina este un anticoagulant indispensabil în cadrul procedurii de dializă. „În lipsa heparinei nu ne putem desfăşura activitatea. Fiind medicamentul anticoagulant, nu putem începe şi nu ne putem desfăşura nici o dializă, riscul fiind foarte mare pentru pacienţi, riscul de a creşte toxinele, şi în cazuri extreme se poate ajunge la deces”, spune dr. Ioan Hosu, medic din cadrul Centrului de Dializă de la Târgu-Mureş. Astfel, de ieri, cei circa 130 de bolnavi din Mureş care au nevoie de dializă trăiesc cu teama că ar putea oricând să apară o complicaţie care să le provoa­ce decesul. „Dacă nu se va putea face dializă, nu ştiu cum o să fie, va fi iar rău”, spune un pacient, care spune că, în momentul în care a început dializa, a simţit o ameliorare a stării de sănătate, însă acum se teme că va suporta din nou chinurile de dinainte.

 

Şeful Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă de la Târgu-Mureş, Florin Gomotârceanu, este conştient, la rândul său, de problemele ce pot să apară în orice moment din lipsa heparinei, dar spune că nu are de unde să îl pună la dispoziţia medicilor şi a pacienţilor în momentul de faţă. „Nu este normal ca sănătatea unor paciente care depind de acest medicament să fie lăsată pe mâna unor comercianţi de medicamente”, a spus Gomotârceanu. El susţine că în momentul de faţă o singură societate, Unifarm, se ocupă de importul în România. „Din câte ştim noi, preţul nu este convenabil pentru această firmă şi iată că cei care suferă sunt bolnavii”, a mai spus directorul spitalului. El spune că, pentru a face faţă crizei, a apelat inclusiv la împrumutul de heparină de la alte spitale din ţară, însă acum şi aici stocurile au fost epuizate. Reprezentanţii Unifarm nu au vrut să comenteze proble­mele apărute. 

 

Soluţie de avarie

Spitalele din Cluj se confruntă, la rândul lor, cu o criză acută de heparină şi sunt nevoite să folosească un anticoagulant de câteva ori mai scump. Potrivit directorului adjunct al Spitalului Judeţean Cluj, Anca Cerghizan, situaţia a început să se înrăutăţească în ianuarie, iar Institutul Inimii mai are pe stoc heparină cât să ajungă patru zile.

Cele mai citite

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...

Real Madrid schimbă planurile pe piața transferurilor! Atacantul dorit în Premier League ajunge pe Bernabéu

Real Madrid l-a transferat pe Carlos Espi de la Levante, după ce a achitat clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă