23.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialPersoanele cu handicap o sansă în plus la angajare

Persoanele cu handicap o sansă în plus la angajare

Timpul a dovedit că șansele pe piața muncii pentru persoanele cu dizabilități sunt extrem de reduse. Într-o Românie în care milioane de persoane tinere sunt încadrate în grad de handicap este necesară găsirea unei soluții. Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap s-a dovedit a fi una dintre soluțiile găsite de stat, dar nu mulți o respectă. Fundația „Alături de Voi” România se află printre organizațiile neguvernamentale care au reușit să angajeze în cadrul unității protejate „Util Deco” 73 de tineri cu dizabilități,  din 2008 și până în prezent.

 

Zeci de persoane interesate

La Constanța, fundația a deschis prin filială două ateliere protejate: de croitorie și legătorie și IT. În prezent, patru tinere sunt angajate la mica croitorie, însă zeci de tinere au fost formate prin cursurile de calificare în această meserie. Atelierul de legătorie are doar doi angajați, luați din rândul beneficiarilor cu handicap formați prin cursurile de specialitate. Alți zeci de tineri au învățat cum se creează produse de birotică, fapt ce le oferă o șansă în plus pe piața muncii. Croitoria a reușit să creeze imaginea unei societăți care lucrează cu profesioniști prin ducerea la bun sfârșit și în termen a comenzilor solicitate de mai multe societăți din țară, indiferent că a fost vorba de sute de bucăți de halate, fețe de masă sau lenjerii de pat. „Sunt persoane cu dizabilități în general, inclusiv cu HIV/SIDA, dar am lărgit grupul-țintă. Am constatat că există această nevoie și pentru alte persoane cu dizabilități și deci este necesară o implicare și pentru acești potențiali beneficiari” a explicat Mirela Ivan, director ADV Constanța.

Fundația a lansat în 2009 site-ul www.jobdirect.ro adresat în exclusivitate persoanelor cu dizabilități.

Firmele mari, obligate să angajeze

Legea nr. 448/2006 obligă autoritățile și instituțiile publice și private care au cel puțin 50 de angajați, să angajeze persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați ori în caz contrar să plătească lunar 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncã sau să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate.

Cele mai citite

PNL susține proiectul Legii salarizării promovat de Ilie Bolojan, în ciuda criticilor vehemente din partea sindicatelor

Partidul Național Liberal a transmis că Legea salarizării reprezintă una dintre cele mai dificile reforme asumate de România prin Planul Național de Redresare și...

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Descinderi în București și patru județe într-un dosar de contrabandă: parfumuri și haine contrafăcute, bani, arme și muniție, confiscate de anchetatori

În urma acțiunii, anchetatorii au ridicat peste 39.000 de lei în numerar, echivalent în lei și valută, dar și arme, muniție, telefoane mobilePolițiștii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă