Organizat în perioada octombrie-decembrie 2017, la Sala Mare, prima parte a stagiunii Artist in Residence din 2017 a conținut o serie de șase concerte care au prezentat colaborări în premieră, lansări de album și reprezentații în exclusivitate la București. Mircea Tiberian, curatorul stagiunii curente Artist in Residence, anunță pentru cel de-al șaselea concert al sezonului o porție de jazz autohton în interpretarea unor artiști români cunoscuți pe plan național și internațional.
R.C. & The Melody -Makers
Paolo Profeti a absolvit Conservatorul Giuseppe Verdi cu nota maximă şi Accademia Internazionale della Musica din Milano şi a studiat saxofonul cu maeştri precum Jesse Davis, Rosario Giuliani, Billy Harper şi Mauro Negri. Bine inserat în scena românească de jazz, Paolo este membru al Bucharest Jazz Orchestra (“BJO”), condusă de trompetistul Sebastian Burneci, cu care a participat la Bucharest Jazz Festival 2014. BJO a lansat în 2015 albumul “Povești din București” (Fiver House Records, 2015).
Paolo cântă, de asemenea, cu Big Band Radio, condusă de Ionel Tudor, alături de care a participat la înregistrarea albumului “Live!” (Editura Casa Radio, 2016), având-o ca solistă pe Luiza Zan. Nu în ultimul rând, se regăseşte ca sideman pe albumul “On the Road” (Soft Records, 2016) al trupei Jazzybirds.
Albert Tajti s-a format sub îndrumarea lui Mircea Tiberian la Universitatea Națională de Muzică din București și a câștigat Marele Premiu pentru cea mai bună trupă de jazz la Festivalul Internațional Studențesc din Târgu Mureș. Cântă pe scena mai multor festivaluri din București și Budapesta cu Luiza Zan, Ana Cristina Leonte, Nicolas Simion, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu și Bucharest Jazz Orchestra.
Răzvan Cojanu se remarcă pe scenele festivalurilor internaționale de profil din Viena, Beijing, Sibiu și București, dar și în cele mai prestigioase cluburi precum Pizza Express Jazz Club, Vortex Jazz Club din Londra, Porgy & Bess în Viena. Unul dintre cei mai solicitați basiști de jazz din țară, colaborează cu Marius Vernescu, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Alex Harding.
Iulian Nicolau este student la Universitatea Națională de Muzică din București și are incluse în portofoliu colaborări cu Candice Hoys, Cedric Henriot, Alex Man, Emil Bâzgă, dar și Premiul special al Juriului la Festivalul de Jazz de la Sibiu, în 2016.
Numit „The Young Lion” al saxofonului în România de revista internațională Jazz Forum, Garbis Dedeian debutează în 1977, la vârsta de 18 ani, în cluburile de jazz ale vremii. În 1982 obține locul doi la Festivalul de Jazz de la Sibiu și începe colaborarea cu formația Vilmani, Alexandru Andrieș, Mihai Stepan și Metropol. Desemnat în 1984 saxofonistul numărul doi al țării, Dedeian deschide în 1986 clubul de jazz Nord. Din anul 1990 susține concerte în Germania, Italia, Franța, Austria ș.a.m.d.
Concertul are loc la ARCUB joi, 21 decembrie.