Măsurarea temparaturii cu termoscanerul este ceva “absolut normal, nu te atinge”, a declarat, la un post de televiziune, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne.
Dr. Raed Arafat a respins, pe această cale, criticile celor care spun că măsurarea temperaturii corporale de către persoane care nu fac parte din personalul medical, cum ar fi, de exemplu, la intrarea în magazine, nu ar fi un procedeu corect.
“Și mie, când intru în centrul de comandă, pompierul de la intrare nu îmi ridică bariera până ce nu îmi măsoară temperatura”, a mărturisit secretarul de stat.
Potrivit acestuia, accesul persoanelor într-un spațiu închis trebuie să fie interzis celor care au o temperatură de peste 37,3 grade Celsius.
În centrele comerciale, temperatura clienților este măsurată de obicei, în zona frunții, de un agent de pază sau de un vânzător.