12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialPMP vrea lege anti burka și în România

PMP vrea lege anti burka și în România

Iniţiatorii precizează că Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu dezvoltă normele juridice cu privire la activităţile care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a membrilor comunităţilor preuniversitare sau universitare.

„Fenomenul violenţei în şcoală este reflectat de o statistică îngrijorătoare. Conform datelor Ministerului Educaţiei Naţionale, în anul şcolar 2014-2015 au fost raportate 18.793 de acte de violenţă în mediul şcolar la nivel naţional. Mai mult, în societatea contemporană, terorismul se înscrie în piramida violenţei. Fenomenul terorismului, deşi absent în spaţiul românesc, având însă în vedere contextul european, trebuie să reprezinte o îngrijorare foarte serioasă pentru legiuitor. În contextual dat, pentru prevenirea acestor fenomene, este necesară dezvoltarea în continuare a legislaţiei primare, prin adaptarea acesteia la contextul european”, explică iniţiatorii în expunerea de motive.

Astfel, în scopul facilitării identificării persoanei, în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, propunerea legislativă interzice acoperirea feţei cu orice material care împiedică recunoaşterea fizionomiei, cu excepţia situaţiilor de ordin medical.

De asemenea, iniţiativa prevede că principala sancţiune pentru încălcarea acestei interdicţii este refuzarea accesului în perimetrul unităţilor, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor destinate educaţiei şi formării profesionale.

„În mod subsecvent, în cazul în care faptele sunt săvârşite de membrii comunităţilor preuniversitare sau universitare, sancţionarea elevilor, respective a studenţilor pentru absenţele accumulate ca urmare a refuzului accesului acestora se realizează în baza prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.742/2016 pentru aprobarea Statutului elevului, respective în baza Cartei universitare; răspunderea disciplinară a personalului didactic pentru absenţe se realizează conform Legii nr.1/2011. În orice caz, indiferent cine săvârşeşte faptele, pentru a descuraja făptuitorii, iniţiativa introduce şi răspunderea contravenţională”, se arată în doumentul citat.

Potrivit textului legislative, nerespectarea dispoziţiilor constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei.

Propunerea legislativă este susţinută şi de liderul PMP, Traian Băsescu, dar şi de senatori PNL şi ALDE. Iniţiativa a fost depusă la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...
Ultima oră
Pe aceeași temă