Fierb partidele in Romania! De la congresul care l-a inscaunat pe Ponta in functia de presedinte in numele triumviratului Iliescu-Nastase-Mitrea, PSD sangereaza incontinent si fara noima. Miki spaga isi da demisia si pleaca la independenti, la Gabriel Oprea. Razvan Theodorescu se supara ca Iliescu este prea iertator cu gasca lui Geoana/Vanghelie si pleaca la independenti, la Oprea. Cristian Diaconescu se supara ca a fost protagonistul celui mai bizar episod de la congres si pleaca la independentii lui Oprea. Mai pe inserat, Marian Sarbu se gandeste sa plece la grupul independent al lui Oprea. Mai lipseste "Madam Trahanache la vizita la domnu’ Catavencu", ca sa exclamam deslusit si cu toata convingerea ca "ne temem de tradare!". Ce au in comun aceste plecari sau, mai precis, ce au in comun un personaj precum Theodorescu, Miki spaga, labilul diplomat Diaconescu si tehnocratul Sarbu atat de dorit de Basescu in echipa guvernamentala?
Sau, si mai derutant, ce au in comun toti acestia cu Gabriel Oprea? In principiu, nimic. Daca unul ca Sarbu poate fi suspectat ca doreste sa sara in barca puterii dupa ce a primit o oferta atat de directa, fostul cerber al TVR-ului fesenist nu poate fi banuit de vreo simpatie basesciana. Cel mai probabil este ca nici unul dintre acestia nu mai avea vreo perspectiva in structura viitoare a PSD. Care structura va fi, cel putin pe termen scurt, construita pe un armistitiu intre echipa care l-a propulsat pe Ponta si gasca lui Vanghelie. Neplacuta este insa aroganta cu care noul presedinte PSD gestioneaza aceasta criza, el neparand preocupat catusi de putin sa opreasca hemoragia, ci s-o directioneze.
Ponta a venit cu un miniprogram de noua pagini si 22 de puncte numit "Romania corecta", in care propune ceea ce considera el ca ar trebui sa fie viitorul PSD. Sa-i spunem pontism. Pontismul este un amestec de administratie interna autoritara (oamenii, inclusiv membrii PSD, ar trebui "Sa SE TEAMa de reguli", avertizeaza Ponta) si radicalism de stanga juvenil: ecologism de tip Brigazile Verzi, cultivarea "noului proletariat", dar si "asumarea punctelor gri" (gen Piata Universitatii) ori construirea sau sprijinirea unor institutii media cu vederi de stanga. stim din epoca in care se juca de-a revolutionarul de lux purtand tricouri cu Che Guevara ca Ponta este aplecat spre spectacole politice gratuite, dar a promova acest gen de exhibitii de puber intarziat la rang de prioritate politica a stangii romanesti este o dovada de saracie intelectuala si tembelism politic.
Stanga mondiala are propriul ei discurs despre redistributie, emancipare, egalitate si actiune afirmativa, care poate fi exploatat de un PSD reformat si nu se rezuma la glorificarea unui criminal in masa care se intampla sa fie la moda. Cat despre Piata Universitatii si "punctele gri", a se slabi. N-o sa se intample nici cand portretul lui Iliescu va fi fost atarnat pe holurile Partidului. Daca admitem ca fuga lui Nastase de DNA prin Parlament reprezinta un alt "punct gri", atunci este mai probabil ca "Romania corecta" a lui Ponta va fi corecta cu trecutul manjit de sange al lui Iliescu, cu autoritarismul corupt al lui Nastase si cu golania lui Mazare.
Alt exemplu de tembelism politic este si "proiectul de 1.000 de zile" al lui Crin Antonescu. Mai intai, pentru ca vrea sa cucereasca dreapta cu mijloacele stangii radicale: autoritarism agresiv si campanie electorala permanenta. In alta parte a lumii acest amestec se numeste obamism si nu merge. In al doilea rand, ca si-a propus sa desfiinteze PDL si sa ramana singurul partid de dreapta, ceea ce nu este nici o idee, nici un obiectiv de dreapta.
Dreapta nu face inginerie sociala, asta-i treaba stangii. Ca sa anihilezi PDL, trebuie sa te indrepti catre electoratul care a votat PDL cu o oferta de dreapta bazata pe valori de dreapta: moralitate, responsabilitate, credinta, dreptate procedurala, piata libera, impozite mici si disciplina fiscala, cultivarea majoritatii tacute, delimitarea de oligarhie si obiective sociale si politice modeste, bazate pe ideea ca schimbarea autentica se face treptat, de jos in sus, nu se dicteaza de sus de catre lideri cu vocatie mesianica. In ceea ce priveste intentia de a cultiva mediile conservatoare, – haida de! Conservatorii nu cresc in copaci in Romania, iar aia care se exprima, in presa, in media online si in viata politica, sunt profund mefienti fata de PNL dupa episodul suspendarii lui Traian Basescu si s-au pozitionat destul de hotarat in preajma actualului presedinte care are inca datoria de a confirma increderea ce i-a fost acordata. si, la o adica, nu incepi tentativa de unificare a dreptei injurandu-i pe cei care nu cred ca Chiuariu, Adomnitei si Fenechiu au ceva de-a face cu dreapta.
Si asa ajungem la PDL si la inventarea termenului de basescianism de catre Sever Voinescu. PDL da dovada zilnic de tembelism politic prin incredibilele balbaieli ale guvernarii. Acestea nu sunt generate numai de incompetenta, lipsa acuta a banilor si incercarea de a stoarce resurse din piatra seaca, ci si de o lipsa de busola ideologica deconcertanta. Cand Maggie Thatcher a declansat razboiul cu sindicatele din minerit a facut-o in temeiul asumarii unui principiu ferm in privinta pietei libere si statului social. La PDL lipseste exact acest gen de principii de dreapta care sa confere curaj ideologic si coerenta in actul guvernarii. Pana acum, PDL guverneaza la fel cum au guvernat toti ceilalti: noi cu ai nostri, restul, da-i in ma-sa, iar poporul nu ne priveste, iar chestia asta trece sub numele nobil de "pragmatism".
Din acest punct de vedere, Voinescu are dreptate cand cere PDL sa isi asume o directie ideologica mai apropiata de idealurile exprimate de presedinte in campania electorala, dar a numi acest curent "basescianism" este cel putin neinspirat, daca nu putin tembel. Voinescu ar fi trebuit sa se rezume la obiectivul mai prudent (o virtute de dreapta) de a propune "un proiect conservator pentru Romania", asa cum a facut-o intr-un text anul trecut, si sa se abtina de la inovatii terminologice prea indraznete. In fond, thatcherismul sau reaganismul a aparut in dezbatere numai dupa ce guvernele amandurora au si produs reforme concrete. Ceea ce la noi, din nefericire, nu e cazul.
