Media romanesti par absorbite zilele acestea de congresul PSD de maine, de candidaturi, retrageri, manevre, atacuri si contraatacuri, rasturnari de situatie, de Vanghelie/Geoana sau de Iliescu/Nastase/Ponta etc. si de toata psihodrama care inconjoara acest eveniment. Se deplang "degradarea" sau "privatizarea" PSD sub mana de fier a lui Vanghelie, ori abandonarea valorilor stangii si alte lucruri care par foarte regretabile dintr-o perspectiva politica si morala care, lucru ciudat, nu este niciodata precizata.
Ceea ce nu se intreaba nimeni este daca acest eveniment exista cu adevarat, daca are substanta politica reala in sensul in care sa aiba o greutate oarecare in viata democratica romaneasca. Or, privit din acest punct de vedere, (non)evenimentul PSD nu este altceva decat un nou episod din ceea ce politologul britanic Andrew Wilson numeste "politica virtuala" proprie spatiului ex-sovietic, dar care este perfect aplicabila si la noi. Pentru a ne explica, trebuie sa facem un mic ocol prin Ucraina. Lumea s-a intrebat zilele acestea ce Dumnezeu s-a intamplat cu Revolutia Portocalie a vecinilor, cum a ajuns omul care simboliza raul absolut acum cinci ani, Viktor Ianukovici, sa castige, iar omul care simboliza binele absolut, Viktor Iuscenko, sa iasa din scena in mod rusinos, cu numai 5% din voturi, probabil cea mai dramatica prabusire a unui lider din toate timpurile si din toate locurile. Wilson da mai multe explicatii, dar una dintre ele are de-a face cu tradarea de catre Iuscenko a esentei insasi a Revolutiei Portocalii, care a fost o revolta impotriva fraudei politicii ucrainene.
Nu numai impotriva fraudei electorale flagrante, ci impotriva intregii industrii a manipularii cunoscute in Rusia si Ucraina drept "tehnologie politica". Intr-o democratie autentica, nu este important numai sa respecti regulile jocului, ci si sa vrei sa participi la joc, cu alte cuvinte, e nevoie ca "civilii", "societatea" sa manifeste interes si sa ia pozitie fata de problemele cetatii. Intr-o cultura politica a "noncivilitatii", din care societatea civila lipseste, "tehnologia politica" tine loc de viata democratica si ceea ce produce este "politica virtuala". Grupuri de interese si/sau centre de putere conlucreaza sau concureaza intr-un simulacru de viata politica. Tehnologia politica produce, in primul rand, "obiecte politice virtuale", lideri si partide politice care sunt falsuri de la un cap la altul sau sunt manipulate pentru a indeplini anumite functii, de multe ori complet opuse scopurilor declarate.
Astfel de produse virtuale au fost, evident, Corneliu Vadim Tudor si PRM, Gigi Becali si PNG sau, mai recent, "proiectul Iohannis", o constructie virtuala pura, conceputa in laboratoarele oligarhiei, care a sucombat a doua zi dupa ce ratiunea existentei sale a disparut. Dar produse politice virtuale sunt si Mircea Geoana, ori Crin Antonescu, firele cu care sunt legati de creatorii lor oligarhici fiind, de altfel, destul de vizibile. Din acest punct de vedere, observatia ca batranul comunist Iliescu are mai multa substanta politica decat a avut vreodata Geoana este corecta. Daca Geoana si Antonescu vor ramane la conducerea partidelor lor dupa congresele de maine, respectiv de pe 4 martie, atunci vom sti ca maestrii papusari din spate continua sa atarne greu in balanta reala a puterii din Romania. Dar, daca vor pierde, abia atunci lucrurile vor deveni cu adevarat interesante.
In al doilea rand, tehnologia politica produce "razboaie informationale" sau "PR negru", care tin loc de dezbatere politica. Arma acestor razboaie este kompromatul – informatia compromitatoare, care este folosita de actorii luptei pentru putere impotriva celorlalti. Autenticitatea informatiei nu este importanta, ceea ce este important e atacul. Nicicand nu a fost campania electorala din Romania mai lipsita de substanta si mai plina de atacuri compromitatoare. Este suficient sa ni-l amintim pe Dinu Patriciu juisand pe marginea clipului "Basescu loveste un copil" ca sa oferim exemplul perfect de kompromat. Nu altceva decat kompromat este si scurgerea conversatiei in care Vanghelie vorbeste cum vorbeste despre Geoana. Nu are importanta daca atacul ii foloseste sau il compromite pe Geoana, important este ca lupta se da cu aceleasi mijloace si numai in spatiul virtual. Ce crede Vanghelie despre Geoana este cu totul neimportant pentru politica sau democratia romaneasca, dar este crucial in jocul pentru putere.
Al treilea element al tehnologiei politice il reprezinta dramaturgia unui eveniment politic, intriga (complotul), rasturnarile de situatie, surpriza. Cum prezinti lucrurile este adesea mai important decat cum sunt ele cu adevarat. In ceea ce-i priveste pe Geoana si Antonescu, ambii pastreaza ca element de dramaturgie aceeasi fictiune din campanie. Daca atunci era "apararea democratiei de dictatorul Basescu", acum este "apararea partidului de dominatia si/sau influenta distructiva" a aceluiasi Basescu. Unul vrea sa pastreze PSD liber de Basescu, celalalt sa distruga PDL. Vom vedea daca va fi suficient sau altcineva va veni cu un story mai bun.
Conditiile pentru practicarea acestui tip de politica virtuala sunt existenta unei elite puternice si amorale (oligarhia), un electorat pasiv, lipsa societatii civile si o cultura a controlului informatiei difuzate prin media. Dupa Wilson, esecul lui Iuscenko de a distruge aceasta inchisoare virtuala formata din umbre si oglinzi care ascund realitatea odioasa a oligarhiei a dus la esecul Revolutiei Portocalii. In cazul nostru, toti actorii continua sa practice nestanjeniti politica virtuala. Cat despre Basescu, cel care a castigat cu un mesaj antioligarhic, tace cam de prea multa vreme. In Ucraina, oamenii au constatat ca "lupta anticoruptie si antioligarhie" n-a fost decat dramaturgia lui Iuscenko. Intrebarea este daca Basescu va avea curaj sa fie un politician de substanta sau se va dovedi, la randul sau, un produs virtual al tehnologiei politice.
