17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportMircea Rednic și-a prelungit contractul cu Poli Iași

Mircea Rednic și-a prelungit contractul cu Poli Iași

Tehnicianul a semnat prelungirea contractului în faţa jurnaliştilor, cu prilejul unei conferinţe de presă în aer liber, fiind vorba de un act adiţional la actualul contract, potrivit site-ului oficial al clubului.

Rednic a transmis, totodată, că ia în calcul posibilitatea de a continua în Copou şi în sezonul viitor, dar cu anumite condiţii: ”Vreau să avem stabilitate financiară, să vină lumea lângă noi, să ne putem propune mai mult.”

Mircea Rednic şi-a arătat dezamăgirea că e foarte greu să-şi antreneze elevii în grupuri de câte patru fotbalişti: ”N-am crezut vreodată că voi trăi asemenea momente. E aproape imposibil să ne desfăşurăm activitatea în aceste condiţii. Îmi menţin părerea că era mai bine să ne oprim acum, după modelul Belgia. Am văzut că echipele cu jucători pozitivi vor pierde la ‘masa verde’ partidele oficiale. Nu e corect!”

Antrenorul s-a arătat, totuşi, mulţumit de condiţiile de care beneficiază echipa sa: ”Stăm în cantonament la un hotel foarte bun, iar terenurile din Copou arată impecabil, chiar m-am mirat când am văzut luni ce bine arată. Cei care le îngrijesc merită toate aprecierile noastre.”

Rednic a semnat pe 8 ianuarie un contract valabil până la finalul sezonului cu Politehnica Iaşi, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon.

În ultimele zile patru jucători şi-au prelungit contractele cu Poli, fundaşii Cosmin Frăsinescu, căpitanul echipei, Ovidiu Mihalache, portarul Denis Rusu şi atacantul Andrei Cristea.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă