13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalPapa Francisc:"Anul 2017 a fost umbrit de războaie, minciuni şi nedreptăţi"

Papa Francisc:”Anul 2017 a fost umbrit de războaie, minciuni şi nedreptăţi”

Vorbind la vecernia de final de ani din bazilica Sfântul Petru, Suveranul Pontif a apreciat că oamenii au fost “obosiţi şi răniţi” în anul care s-a încheiat cu “lucrări ale morţii, minciuni şi nedreptăţi”.

Războaiele sunt “semnul flagrant al acestui orgoliu absurd şi fără pocăinţă al omului”, iar multe altele au cauzat “numeroase forme de degradare umană, socială şi de mediu”.

Pentru toate acestea, “va trebui să ne asumăm responsabilităţile în faţa lui Dumnezeu, a fraţilor noştri şi a creaţiei noastre”.

La încheierea slujbei de vecernie, Papa Francisc a ieşit în piaţa Sfântul Petru şi a strâns mâinile oamenilor.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă