16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialAccident grav pe Valea Oltului. Șase răniți, din care unul în comă

Accident grav pe Valea Oltului. Șase răniți, din care unul în comă

Potrivit poliţiştilor din Sibiu şase persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe Valea Oltului, în zona localităţii Lazaret. 

Evenimentul s-a produs după ce şoferul unei maşini care circula către Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus. Patru dintre răniţi sunt din maşina care a provocat accidentul.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au precizat că una dintre victime este în comă, celalalte fiind rănite cu diferite fracturi şi traumatisme. 

Din cauza accidentului, traficul în zonă este îngreunat, la faţa locului fiind mai multe echipaje de Poliţie. 

Totodată, poliţiştii din Sibiu au precizat că pe DN 7, între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, se circulă în coloană, valorile de trafic fiind foarte ridicate. 

Cele mai citite

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă