20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialApus "portocaliu" in Ucraina

Apus „portocaliu” in Ucraina

» La cinci ani de la revolutia portocalie care i-a adus la putere pe Viktor Iuscenko si Iulia Timosenko, Ucraina alege duminica un nou presedinte, iar primul plasat in sondaje este invinsul din 2004 – candidatul prorus, Viktor Ianukovici. Euforia revoltei populare prooccidentale s-a transformat pentru ucraineni intr-o dezamagire dura: certurile politice dintre Iuscenko si Timosenko au paralizat guvernarea, agravand considerabil efectele crizei economice.

Conform ultimelor sondaje de opinie, efectuate in luna decembrie de centrele de cercetare FOM-Ucraina, Institutul de Psihologie Sociala si Politica de la Kiev si Research&Branding Group, citate de Segodnea, nici unul dintre cei 18 candidati inregistrati de Comisia Electorala Centrala nu va obtine victoria din primul tur de scrutin. Viktor Ianukovici, adversarul revolutiei portocalii, este insa de departe cel mai popular dintre candidati. El se bucura de 34-42% din intentiile de vot – dar si de prima sansa in turul al doilea, in care se va confrunta cu premierul Iulia Timosenko –, fiind sustinut masiv de rusofonii si rusofilii din estul si sudul tarii, cu 42 milioane de locuitori.

Revansa lui Ianukovici
La scrutinul precedent, organizat la sfarsitul anului 2004, "victoria" lui Ianukovici a fost anulata pentru fraude, sub presiunea sutelor de mii de ucraineni ce au iesit in strada pentru a-l sprijini pe candidatul prooccidental, Viktor Iuscenko, care a devenit, in cele din urma, presedinte al Ucrainei.
Astazi, Iuscenko, care in 2004 era considerat eroul care a scos Ucraina de pe orbita de influenta a Moscovei, are numai 3,5% in sondaje. Ucrainenii, chiar si fostii sai sustinatori din vestul nationalist al tarii, il considera responsabil pentru disensiunile politice permanente, care au blocat reformele si actul de guvernare in sine si au facut ca, in 2009, criza economica globala sa "muste" 15,1% din PIB-ul Ucrainei si 60% din valoarea monedei nationale – hrivna.
Dezamagirea provocata de Iuscenko si revolutia portocalie constituie de altfel platforma electorala a lui Ianukovici, care la fiecare miting electoral nu uita sa treaca in revista bilantul economic negru al mandatului rivalului sau din 2004. "In toti acesti cinci ani, stiam ca aceasta zi va veni. stiam ca vor sfarsi rau, dar nu-mi imaginam ca va fi atat de rau", a afirmat Ianukovici cu ocazia ultimului miting electoral, organizat luni in orasul Mariupol. "Criza politica, economica si sociala, priviti bilantul acestei echipe… Vrem sa ne distrugem in continuare tara si sa umilim 46 milioane de ucraineni?", a declamat Ianukovici in fata miilor de sustinatori din orasul situat in estul Ucrainei, bazinul sau electoral.

Timosenko – supravietuitoarea
Dincolo de specularea dezamagirii provocate de Iuscenko, criticile lui Ianukovici la adresa "echipei" care a condus Ucraina o vizeaza in mai mare masura pe Iulia Timosenko, premierul in functie. Asa cum arata studiile sociologice, confruntarea din turul al doilea, programat pentru 7 februarie, se va da, cel mai probabil, intre Ianukovici si premierul Timosenko – si ea un candidat reintrat in gratiile Moscovei.
Fosta aliata a lui Iuscenko in timpul protestelor portocalii si premier dupa victoria "revolutiei", Timosenko a devenit rapid cel mai aprig adversar al presedintelui, reusind sa-si adjudece majoritatea disputelor politice cu acesta fara a-si compromite iremediabil sansele electorale. Potrivit studiilor  sociologice citate, Timosenko urmeaza sa obtina duminica intre 17 si 22% din sufragii, majoritatea provenite din centrul si vestul tarii, candva fieful politic al presedintelui Iuscenko.
In ciuda diferentelor din sondaje, Timosenko nu este lipsita de orice sansa in confruntarea din turul al doilea. Analistii ucraineni subliniaza ca abilitatile politice care au facut-o invingatoare in confruntarea cu presedintele Iuscenko, procentul de nehotarati, dar si prezenta greoaie a lui Ianukovici in dezbaterile fata in fata ii pot aduce Iuliei Timosenko victoria in turul al doilea. "Daca Timosenko reuseste sa mobilizeze majoritatea electoratului care nu-l vrea pe Ianukovici presedinte, are o sansa de a castiga", apreciaza Volodimir Fesenko, directorul Centrului de Studii Politice Razumkov din Kiev, subliniind ca Timosenko are o capacitate mai buna decat Ianukovici de a aduna voturile dispersate in primul tur intre 18 candidati.

CINE CANDIDEAZA

» 18 pretendenti la presedintie
In cursa pentru prezidentialele ucrainene Comisia Electorala Centrala de la Kiev a inregistrat 18 candidati. Potrivit sondajelor de opinie, pe primul loc se afla liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, fiind urmat de premierul Iulia Timosenko, iar pe locul trei se afla omul de afaceri Serghei Tighipko. De asemenea, pentru fotoliul de presedinte mai candideaza fostul presedinte al Radei Supreme Arseni Iateniuk, presedintele ucrainean in exercitiu, Victor Iuscenko, presedintele Radei Supreme, Vladimir Litvin, fostul ministru al Apararii Anatoli Gritenko, liderul Partidului Comunistilor, Piotr Simonenko, deputatul Inna Bogoslovskaia si liderul Partidului Nationalist "Svoboda", Oleg Teagnibok.

Cele mai citite

Record de returnare a ambalajelor în sistemul Garanție Returnare

În primele nouă luni de funcționare a sistemului Garanție Returnare (SGR), românii au returnat aproape 1,9 miliarde de ambalaje, iar luna trecută, peste un...

Florin Tănase, surprins de rezultatul cu RFS: „Nu mă așteptam la un scor așa mare, dar e meritat”

FCSB a obținut o victorie clară cu 4-1 în fața letonilor de la RFS, în primul meci din faza grupelor Europa League, o performanță...

Oficialii americani avertizează că furtuna slăbită Helene rămâne încă „periculoasă”

Helene a fost retrogradată la o furtună tropicală vineri, la câteva ore după ce a atins uscatul ca un uragan puternic în statul american...
Ultima oră
Pe aceeași temă